Eveniment

Ardaf, "sanatoasa", iar Global Asigurari, din nou in piata

09.12.2005, 20:51 11

Societatea de asigurare Ardaf a incheiat procedura de redresare financiara, in urma unei decizii a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). CSA a mai hotarat, in cadrul sedintei de ieri, reluarea activitatii societatii Global Asigurari si transferul portofoliului de asigurari non-agricole de la Agras la Unita. Astfel, Comisia a constatat restabilirea situatiei financiare a Ardaf, in urma indeplinirii masurilor din planul de redresare financiara. CSA i-a impus asiguratorului un set de masuri de restabilire a situatiei financiare la sfarsitul lunii septembrie, cand coeficientul de lichiditate al societatii coborase sub limita legala. In scop prudential, Ardaf va trebui sa transmita Comisiei in urmatoarele trei luni raportari saptamanale cu privire la coeficientul de lichiditate si la platile ce depasesc 100.000 de lei noi. In cadrul aceleiasi sedinte, CSA a aprobat reluarea activitatii societatii Asigurari Global, dupa ce aceasta si-a majorat capitalul cu 1,5 mil. lei, pana la 5 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO