Eveniment

Avertisment dur de la economiştii americani: Două treimi dintre economiştii de business din SUA se aşteaptă la recesiune până la sfârşitul anului 2020

Avertisment dur de la economiştii americani: Două...

Autor: Alex Ciutacu

01.10.2018, 13:49 196

Două treimi din economiştii de business din SUA se aşteaptă ca recesiunea să înceapă până la sfârşitul anului 2020, potrivit unui sondaj citat de Bloomberg, în timp ce mai mulţi respondenţi văd ca risc principal conflictul comercial început de Donald Trump, potrivit Bloomberg.

Circa 10% dintre economiştii citaţi se aşteaptă ca următoarea contracţie să înceapă în 2019, 56% se aşteaptă să înceapă în 2020, iar 33% în 2021 sau mai târziu, potrivit unui sondaj realizat pe un eşantion de 51 de analişti şi previziunile lor.

Sondajul a fost realizat de Asociaţia Naţională pentru Politici Economice de Busines.

Un procent de 41% dintre respondenţi susţin că cel mai mare risc pentru bunăstarea economiei globale vine dinspre conflictul comercial conturat de preşedintele american Donald Trump. Un procent de 18% dintre respondenţi susţin că  dobânzile de referinţă ridicate reprezintă o ameninţare.

„Problemele comerciale influenţează cu siguranţă perspectivele analiştilor”, spune David Alttig, directorul de cercetare al FED-ului pentru Atlanta.

Pe lângă temerile provenite din conflictul comercial, economiştii au fost destul de optimişti cu privire la evoluţia acestui an pentru economia americană. În medie, predicţiile analiştilor arată o creştere economică ajustată cu inflaţia la 2,9% faţă de o predicţie medie de 2,8% proiectată la sfârşitul lunii iulie. Estimările pentru 2019 rămân la 2,7%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO