Eveniment

Bancherii spun ca proiectul de lege pentru protectia clientilor mai trebuie discutat

14.10.2008, 19:15 25

Proiectul de act normativ privind protectia consumatorilor de servicii financiare realizat de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) inca trebuie discutat, in special in privinta implicatiilor practice pentru consumator, a declarat ieri pentru ZF Steven van Groningen, vicepresedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB).

"Noi suntem de acord cu principiile transparentei si predictibilitatii in contractele de credit si de depozit. Vorbim insa despre un proiect, care inca trebuie discutat, in special in privinta implicatiilor practice pentru consumator. Cred ca este in interesul consumatorilor sa analizam si impactul pe costuri a prevederilor proiectului, care in cele din urma vor fi incluse in pretul serviciilor bancare", a mai spus van Groningen.
El a explicat ca, de exemplu, in cazul in care un client are un credit, un card de credit, un contract de direct debit si doua de depozit, nu ar mai fi necesar ca fiecare dintre aceste contracte sa contina prevederile din "conditiile generale de afaceri", pe care acum consumatorul le citeste si semneaza o singura data atunci cand devine clientul unei banci.
Proiectul de act normativ propus de ANPC, ce ar putea intra in vigoare de la 1 ianuarie 2009, interzice modificarea dobanzii fara acceptul clientului, precum si introducerea de noi comisioane sau majorarea celor existente pe perioada derularii contractului de creditare.
"Cel mai important lucru care s-a discutat a fost variatia dobanzii in functie de un indicator de referinta. Pe piata monetara, la creditele in lei, acesta e BUBOR, insa ar fi o crima sa folosim raportarea la un indicator care s-ar putea dubla. Bancile vor folosi asadar o dobanda de baza", a declarat Radu Ghetea, presedintele ARB.
El a mentionat ca ARB a colaborat cu ANPC la realizarea proiectului si ca bancherii asteapta forma finala a legii, care "speram sa fie cat mai clara si fezabila".
La randul lor, reprezentantii societatilor financiare nebancare sustin ca noile reglementari ar fi inadecvate, inaplicabile sau ambigue.
"Textul propus de ANPC nu este in concordanta cu directiva europeana. Sunt de parere ca daca tot lucram la noi reglementari, sa le aducem cat mai aproape de legislatia europeana", a declarat pentru ZF Adriana Ahciarliu, secretarul general al Asociatiei Societatilor Financiare din Romania (ALB).
Ea spune ca, in primul rand, este necesara definirea notiunii de servicii financiare pentru ca unii agenti economici vor incerca si vor reusi sa eludeze dispozitiile acestei legi.
"Aria de aplicare a dispozitiilor legii fiind ambigua, se lasa loc interpretarilor gresite din partea functionarilor ANPC cu privire la acest aspect si chiar utilizarea excesiva a acestor dispozitii", spune Ahciarliu.
In legatura cu prevederea potrivit careia societatile financiare sunt obligate sa mentioneze in contract toate comisioanele, taxele sau orice alte costuri, oficialul ALB spune ca acest lucru nu se poate face in toate cazurile.
"Finantatorul trebuie sa indice doar costurile legate de credit, dar pe langa acestea, creditorul mai are de platit alte taxe, polita RCA de exemplu. Aceasta este achitata de creditor, insa datorata de client prin contractul de leasing. Acest gen de costuri sunt in afara controlului creditorului", afirma Ahciarliu.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO