Eveniment

BNR: Pretul pentru CEC, mai putin important decat la BCR

14.10.2005, 19:38 7

Banca centrala propune comisiei de privatizare a Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC) ca ponderea detinuta de pret in punctajul de departajare a investitorilor sa fie mai mica de 90%, nivelul prevazut in cazul Bancii Comerciale Romane (BCR), a declarat, ieri, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

El a afirmat, la o sedinta a comisiilor economice reunite ale Parlamentului, ca statul trebuie sa urmareasca, in cazul CEC, si alte criterii pentru selectarea bancii, avand in vedere ca institutia de credit are o retea extinsa in mediul rural, iar Romania are nevoie de finantari pe aceasta zona.

"Una dintre marile probleme ale Romaniei este Romania rurala, care ne va afecta si in urmatorii zece ani. Printr-o suita de circumstante, in zona rurala nu mai avem retea bancara. Am vorbit si cu premierul, si cu presedintele, si cred ca trebuie sa ne uitam si la care banca stie sa faca finantare rurala", a spus Isarescu. Guvernatorul BNR a aratat ca dupa finalizarea privatizarii BCR si a societatilor de electricitate, Romania va avea intrari de fonduri de cateva miliarde de euro. El crede ca utilizarea banilor pentru reducerea datoriei publice va crea o problema, determinand si o noua presiune asupra cursului de schimb.

"Acestea fiind datele, cred ca se va proceda corect daca la CEC ponderea pretului in grila de calcul nu va reprezenta asa mult ca la BCR", a mai spus Isarescu.

Atat BCR, cat si CEC se afla in proces de privatizare. Pentru BCR sunt asteptate oferte finale pana la 17 octombrie, iar pentru privatizarea CEC au depus scrisori de intentie noua banci.

Comisia de privatizare a BCR a stabilit, in luna septembrie, ca pretul oferit va reprezenta 90% din grila de evaluare pentru departajarea competitorilor si numai 10% din punctaj va tine cont de criteriile tehnice.

Potrivit comisiei, prin stabilirea acestor ponderi s-a dat un semnal clar privind scopul urmarit de stat - obtinerea unui pret cat mai mare - si a fost asigurata obiectivitatea procesului de selectie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO