Eveniment

Conferinţă internaţională la Facultatea de Finanţe-Bănci din cadrul ASE: Stabilitatea macroeconomică, evoluţiile de pe bursă sau retragerea depozitelor din bănci, văzute de profesori

Conferinţă internaţională la Facultatea de...

Autor: Adelina Mihai

28.03.2014, 00:04 271

Zeci de profesori şi studenţi români şi străini, dar şi reprezentanţi ai mediului de afaceri au fost ieri prezenţi la cea de-a XII-a ediţie a conferinţei internaţionale de finanţe şi bănci, un eveniment organizat de Facultatea de Finanţe-Bănci din cadrul Academiei de Studii Economice.

Evenimentul a adus în aceeaşi sală profesori din Bucureşti, Cluj, Timişoara, dar şi profesori străini (din Elveţia, Portugalia, Marea Britanie, Canada sau Serbia), pentru o serie de discuţii pe teme legate de situaţia de pe piaţa de capital şi paradoxurile din economia românească sau retragerile depozitelor din băncile aflate în dificultate. Pe lângă reprezentanţii mediului academic, la deschiderea evenimentului au participat ministrul finanţelor Ioana Petrescu, şi Dragoş Bîlteanu, CEO al SIF Banat-Crişana.

Astăzi este cea de-a doua zi a evenimentului, în cadrul căreia speakerii vor aborda subiecte pe teme legate de piaţa de asigurări, corporate finance, instituţiile financiare, stabilitate macroeconomică sau sistemul bancar.

Mai multe detalii despre speakeri şi despre program se pot găsi la adresa: http://www.fin.ase.ro/FIBA2014/index.asp.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.03.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO