Eveniment

Consiliul Concurentei determina Anchor Grup sa modifice contractele

24.05.2005, 20:52 43

Anchor Grup, dezvoltatorul celor doua centre comerciale de tip mall din Capitala, Bucuresti Mall si Plaza Romania, a renuntat la una dintre clauzele contractului cadru de inchiriere de spatii comerciale, dupa ce Consiliul Concurentei a decis ca genereaza o serie de efecte negative asupra mediului concurential.

"Prin clauza respectiva, locatarii centrului comercial Plaza Romania se obligau sa nu deschida magazine sub aceeasi denumire, sa nu comercializeze aceleasi marci sau sa desfasoare aceleasi activitati, sau sa foloseasca spatii cu aceeasi destinatie pe o anumita raza in jurul Plaza Romania, fara acordul scris prealabil al SC Anchor Grup SA", sustine Consiliul Concurentei.

Consiliul precizeaza ca aceasta clauza a fost introdusa in contractele incheiate pana in prezent de catre Anchor Grup, cu precizarea ca urma sa intre in vigoare la data, sub conditia si in limitele deciziei Consiliului Concurentei.

"Este o investitie imensa si ideea de baza a fost sa protejam aceasta afacere dar si pe cea a chiriasilor. Am concluzionat aceasta clauza, insa nu am executat-o niciodata. Mai mult chiar, am solicitat Consiliului Concurentei sa ne informeze de opinia lor si acum ca am obtinut-o o vom respecta. Toti chiriasii au agreat aceasta clauza impartind acelasi scop ca si al nostru", declara Ali Ergun Ergen, directorul general al Anchor Grup.

Potrivit reprezentantilor dezvoltatorului imobiliar, Anchor Grup a fost cea care a solicitat Consiliului Concurentei declansarea unei analize privind "certificarea prealabila a neinterventiei Consiliului Concurentei de la prevederile art. V, alin. 1 din legea 21/1996 cu modificarile ulterioare" referitor la inserarea unei clauze in continutul contractelor de inchiriere cu chiriasii din Plaza Romania.

"Consiliul Concurentei a deliberat; corespunzator Anchor a decis sa renunte la aceasta prevedere in relatiile contractuale cu chiriasii sai, materializarea acestei decizii prin semnarea unor acte aditionale la contractele de inchiriere urmand a se finaliza cel tarziu la data de 1 septembrie 2005", adauga oficialii Anchor Grup.

Anchor Grup, divizie a grupului turc FIBA, a investit pe piata imobiliara romaneasca peste 100 de milioane de euro in doua centre comerciale de anvergura - Bucuresti Mall si Plaza Romania, compania urmand sa inceapa in perioada urmatoare constructia unui imobil de birouri de 30.000 de metri patrati si 15 milioane de euro, in apropierea Plaza Romania. ionut.bonoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO