Eveniment

Controale privind utilizarea armelor şi muniţiilor: Peste 200 de autorizaţii şi certificate retrase

Controale privind utilizarea armelor şi muniţiilor:...

Autor: Departamentul Social

02.04.2017, 11:17 49

Astfel, verificări au fost făcute la unităţi sau care deţin ori folosesc pentru pază, arme şi muniţii, ateliere de reparat arme, poligoane de tragere, cluburi sportive, gestionari de fond cinegetic şi societăţi autorizate să desfăşoare cursuri de instruire această linie.

"Verificările poliţiştilor de la structurile de arme, explozivi şi substanţe periculoase au vizat gestiunile de arme şi muniţii, modul de asigurare a securităţii şi funcţionalitatea acestora, documentele societăţii, avizele de port armă şi existenţa mijloacelor de protecţie mecano-fizice şi ale sistemelor de supraveghere şi alarmare. Pe timpul derulării acţiunii au fost constatate 28 de infracţiuni pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Poliţiştii au ridicat, în vederea confiscării, 38 de arme (3 letale şi 35 neletale) şi 684 de elemente de muniţie, fiind cercetate 33 persoane", transmite Poliţia Română.

De asemenea, au fost ridicate 400 de arme ce nu mai corespundeau din punct de vedere tehnic şi 946 de cartuşe. Au fost aplicate 90 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 27 de amenzi, în valoare de 74.418 lei şi 63 de avertismente.

"Acţiunea s-a finalizat şi cu retragerea a 162 de autorizaţii de port şi folosire de arme şi muniţii şi a 90 de certificate de deţinător arme neletale, ca urmare a încălcării a dispoziţiilor referitoare la legalitatea deţinerii de arme şi muniţii, starea tehnică a armelor, la evidenţe sau la modul de asigurare al securităţii armelor", mai informează poliţiştii.

În urma controalelor efectuate la persoanele juridice autorizate să deţină şi să folosească arme de foc şi muniţii, au fost constatate nereguli în 241 de cazuri dintre care: 11 cazuri privind legalitatea deţinerii de arme şi muniţii, 51 cazuri privind modul de ţinere a evidenţei, 140 cazuri privind starea tehnică a armelor, 4 cazuri privind modul de asigurarea securităţii armelor şi muniţiilor şi 35 cazuri cu privire la personalul dotat cu arme şi muniţii.. În 214 cazuri neregulile au fost remediate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO