Eveniment

Cum arată în Monitorul Oficial prima scădere de taxe din ultimii zece ani. Reducerea TVA la 9% a fost publicată. FOTO

Cum arată în Monitorul Oficial prima scădere de taxe...

Autor: Andrei Cîrchelan

05.08.2013, 11:46 1493

Vineri, 2 august, a fost publicată în Monitorul Oficial ordonanţa de modificare a Codului Fiscal, care implementează reducerea cotei TVA la pâine, alături  de accizarea unor produse de lux.

La articolul 140 din Codul Fiscal, care se referă la cotele taxei pe valoare adăugată, ordonaţa introduce o nouă literă, litera g), referitoare la bunurile şi serviciile cărora li se aplică TVA 9%, textul conform căruia TVA 9% va fi aplicată livrării de “pâine, precum şi următoarele specialităţi de panificaţie: cornuri, chifle, batoane, covrigi, minibaghete, franzeluţe şi împletituri, care se încadrează în grupa de produse de brutărie (...) făină albă de grâu, făină semialbă de grâu, făină neagră de grâu şi făină de secară”.

Măsura este aplicabilă începând cu 1 septembrie 2013, potrivit actului normativ.

Aceeaşi ordonanţă aplică, tot de la 1 septembrie 2013, accizarea unor produse de lux cum ar fi bijuterii din aur sau din platină, confecţii din blănuri naturale, iahturi şi alte nave şi ambarcaţiuni pentru agrement, autoturisme cu capacitate cilindrică mai mare sau egală cu 3.000 de centimetri cubi, cartuşe şi arme de vânătoare sau uz personal, cu excepţia celor de uz militar sau sportiv.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO