Eveniment

Cum pot ajunge „cei mai slabi elevi din UE” la performanta

Cum pot ajunge „cei mai slabi elevi din UE” la performanta

Oficialii romani condamna in cor sistemul de invatamant romanesc, insa pana acum nu a fost gasit consens pentru o lege a educatiei

29.03.2010, 23:35 40

Sistemul de educatie romanesc este unul din cele mai slabe lanivel european si cel mai slab din interiorul Uniunii Europene siacest lucru este demonstrat de testele internationale, a afirmatieri presedintele Traian Basescu la o dezbatere pe legea educatieiorganizata la Parlament, la care a participat si ministrulEducatiei Daniel Funeriu.
"Sistemul de educatie din Romania este cel mai slab din interiorulUE din punctul de vedere al performantelor absolventilor. Acestlucru este demonstrat nu numai de analizele specialistilor, ci side testele europene", a declarat Basescu. El a mai spus ca panaacum nu s-a facut nicio schimbare in sistemul de educatie romanesc,ci doar o "carpire" a acestuia. "Daca este cineva care se revendicareformator al sistemului de educatie in acesti 20 de ani, il invitsa priveasca rezultatele acestei reforme: copii tot mai slabpregatiti, cu tot mai putine sanse de a face fata competitiei pepiata fortei de munca", a mai spus Basescu. Guvernul pregateste onoua lege a educatiei, dupa ce legea educatiei adoptata in 2009 afost declarat neconstitutionala. Noul proiect ar urma sa fieprezentat dupa Paste.

Elevii, robotei de rezolvat probleme
Daniel Funeriu, ministrul educatiei, a spus la randul sau caadmiterea la liceu care nu se va mai face doar pe baza examenuluinational, ci si pe baza mediilor din gimanziu. "Daca ramanem informatul actual, in care examenele se dau exclusiv din catevamaterii, cum ar fi limba romana sau matematica, riscam sa-itransformam pe copiii nostri in robotei de rezolvat probleme, inmasini de reprodus comentarii vechi si nicidecum in oamenipregatiti sa faca fata provocarilor lumii moderne", a spusFuneriu.
Legea Educatiei a fost modificata de peste 100 de ori in ultimii 14ani, insa proiectul aflat in dezbatere reuneste mai multe articolesi propuneri elaborate anterior, spun profesorii. "Si aceasta esteo lege «carpita», cred ca ar fi meritat mai multa rabdare in ceeace priveste redactarea. Unele aspecte sunt foarte detaliate, iaraltele mai necesita cateva reglementari", sustine LuminitaSilaghi-Dumitrescu, prorector in cadrul Universiatii Babes-Bolyaidin Cluj.

Ce spune noua lege a educatiei

  • Invatamantul obligatoriu are 10 clase si urmatoarea structura:o clasa pregatitoare, clasele I- IX (patru clase de scoala primara,patru ani de gimanaziu si un an de invatamant liceal); unificareavarstei de incepere a invatamantului obligatoriu.
  • Introducerea sistemului de finantare per elev, suma de carebeneficiaza toti elevii din invatamantul obligatoriu de stat sauparticular.
  • Admiterea la liceu se face pe baza cunostintelor acumulate ingimnaziu (media de absolvire a invatamantului obligatoriu si mediala probele de la evaluarea nationala de la sfarsitul clasei aIX-a).
  • Fiecare elev va avea un portofoliu educational format dindiplome, certificate obtinute in urma evaluarii unorcompetente.
  • Reducerea numarului de ore la clasa: maximum 20 de ore pesaptamana pentru invatamantul primar, cel mult 25 de ore pentrugimnaziu si maximum 30 de ore pentru liceu.
  • Elevii pot sta in scoala si dupa terminarea orelor, pentruinvatare, recreere sau sport, prin programul "Scoala dupascoala"
  • Studentii cu posibilitati financiare reduse pot obtine creditbancar, care trebuie returnat dupa ce absolventul isi gaseste unloc de munca; datoria poate fi anulata in proportie de pana la 75%pentru absolventii care vor profesa minimum 5 ani in mediulrural
  • Infiintarea unei facultati va fi decizia senatului universitar,si nu a Guvernului.
  • Rectorul universitatii este confirmat de ministru si isinumeste prorectorii, iar senatul isi pastreaza independenta fata derector; profesorii vor fi angajati de consiliul de administratie alscolii, in functie de nevoile scolii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO