Eveniment

Cursul a închis ieri peste 4,43 lei/euro, urmând linia monedelor din regiune

Cursul a închis ieri peste 4,43 lei/euro, urmând linia...

Autor: Marius Oncu

05.12.2014, 00:00 84

În jurul orei 16:30, băncile tranzacţionau euro la 4,4312 lei, în urcare de la 4,4270 lei pe finalul zilei anterioare.

Tranzacţiile au fost perfectate între un minim de 4,4250 lei/euro, înregistrat în prima parte a zilei, şi un maxim de 4,4330 lei/euro, atins spre finalul şedinţei. Volumele au fost scăzute, de aproximativ 60% din media unei zile obişnuite.

"Leul a intrat pe un uşor trend de depreciere pe finalul şedinţei de joi, în linie cu alte monede din regiune, după ce preşedintele BCE, Mario Draghi, a anunţat că banca va aştepta până în trimestrul următor înainte de a evalua dacă sunt necesare noi măsuri de stimulare a economiei", a declarat pentru MEDIAFAX dealerul unei bănci.

Pieţele financiare anticipau că Draghi va anunţa joi, după reuniunea de politică monetară, noi măsuri de stimulare a economiei zonei euro, în special începerea unui program de achiziţie de obligaţiuni guvernamentale.

În regiune, forintul s-a depreciat cu 0,2% în raport cu euro, iar zlotul cu 0,3%. La mijlocul zilei, cele două monede stagnau faţă de euro.

Cursul anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut joi foarte uşor şi s-a menţinut sub pragul de 4,43 lei/euro. Referinţa pentru euro a coborât cu numai 0,13 bani, la 4,4269 lei. Cel mai recent, cursul s-a situat peste 4,43 lei/euro pe 25 noiembrie, când euro a fost cotat la 4,4338 lei.

Pentru dolar, banca centrală a anunţat un curs în creştere cu 0,32 de bani, la 3,5946 lei. Paritatea pentru dolar se află, la fel ca miercuri, la cel mai ridicat nivel începând din august 2012.

Cursul francului elveţian a scăzut cu 0,29 bani, la 3,6784 lei/euro.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Ratele medii ale dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi se situau joi la 0,09% - 0,51% pe an, faţă de 0,11% - 0,54% pe an în ziua anterioară.

Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână se află la 0,15% - 0,63% pe an, comparativ cu 0,17% - 0,65% pe an în ziua anterioară.

Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru cele mai multe credite în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, se află la 1,68% pe an, după 1,69% pe an miercuri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO