Eveniment

Deficitul comercial a crescut cu 45%, la 15 mld. euro

12.02.2007, 19:21 11

Deficitul comercial al Romaniei (diferenta dintre export si import) s-a apropiat anul trecut de 14,9 mld. euro, in crestere cu 45% fata de 2005, conform datelor de la Institutul National de Statistica (INS).
Deficitul comercial bate astfel un nou record, acest indicator mergand din maxim in maxim in ultimii 4-5 ani. La nivelul anului trecut, exportul a fost de 25,85 mld. euro, in crestere cu 16,2% fata de 2005, iar importul a depasit 40,7 mld. euro, avand un ritm de 25,1%. Tendinta cresterii mai rapide a importurilor decat exporturile este de asemenea caracteristica ultimilor ani, pe fondul cresterii cererii interne atat pentru tehnologie, cat si pentru bunuri destinate consumului privat.
Astfel, exportul si importul de produse tehnologice (masini si echipamente) au ajuns la aproape un sfert din volumul anual al comertului exterior. In cazul exporturilor, 2006 a fost primul an in care vanzarile la extern nu au fost dominate de textile si confectii, locul acestora fiind luat de produsele tehnologice (20% din exporturi, fata de 16% in cazul textilelor).
Anul trecut exporturile catre statele membre au totalizat 68% din marfurile vandute peste granita, principalul partener comercial fiind Italia, cu aproape 18% din exporturile romanesti.
Conform datelor de la INS, 55% din totalul exporturilor din 2006 reprezinta exporturi definitive, iar 45% reprezinta exporturi de bunuri rezultate din perfectionarea activa a unor bunuri importate temporar in scopul prelucrarii (lohn).
Din perspectiva importurilor, produsele tehnologice ocupa si aici primul loc, cu 24% din importuri, tendinta consolidata pe parcursul ultimilor ani. Pe locul doi sunt situate produsele minerale (titei, minereuri, carbune, ciment), cu aproape 15% din importuri, urmate de importurile destinate industriei automotive (automobile si componente auto), cu aproape 12%.
Importurile provenite din statele membre ale UE au crescut cu 26%, ponderea acestora in totalul importurilor fiind de 63%. Principala tara de provenienta a importurilor romanesti este Germania, cu 15% din totalul marfurilor importate. Marea majoritate a importurilor (78% din total) sunt importuri definitive, iar 20% sunt importuri temporare de bunuri in vederea perfectionarii active. Prognoza oficiala arata o continuare a tendintei de adancire a deficitului comercial, care se va ridica la circa 16 mld. euro in 2007.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO