Eveniment

Doua fonduri de investitii ar putea intra la Ozone

18.04.2008, 20:45 12

Oamenii de afaceri Ludovic Robert, Michel Eid, Roger Akoury si Walid Abboud, care controleaza indirect compania farmaceutica Ozone Laboratories, negociaza vanzarea unei participatii minoritare, fiind in discutii avansate cu doua fonduri de investitii, potrivit informatiilor din piata.
"Ozone si-a propus pentru 2008 atragerea de capital pentru noi investitii si planuri de dezvoltare. Acestea au ca principal obiectiv transformarea intr-un jucator important pe plan local si regional al pietei farmaceutice", a spus Ruxandra Nastase, director general al Ozone Laboratories.
Ozone este o afacere a actionarilor A&D Pharma, dezvoltata dupa anul 2000, care a fost extinsa in mai multe state din regiune. Ozone nu detine capacitati de productie proprii, ci lucreaza pe baza de contract manufacturing cu mai multi producatori, pe plan local acestia fiind Fabiol Bucuresti, Mark Pharmaceutics Iasi, Bioeel Targu-Mures si Santa Brasov, potrivit ultimelor date disponibile.
In ceea ce priveste rezultatele financiare inregistrate anul trecut, Ruxandra Nastase a precizat ca sunt in linie cu asteptarile. In 2006, compania a inregistrat afaceri de 24,1 mil. euro si pierderi de 4,9 mil. euro, potrivit site-ului Ministerului Finantelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO