Eveniment

Emilian Radu, primul partener roman al unei firme din Big Four, se retrage din PwC

Emilian Radu, primul partener roman al unei firme din Big Four, se retrage din PwC
26.08.2009, 00:00 1853

Emilian Radu, 60 de ani, unul dintre cei mai experimentati manageri din industria locala de consultanta, a parasit pozitia de partener si sef al Departamentului de Tranzactii si Management de Criza al companiei de consultanta si audit PricewaterhouseCoopers (PwC) dupa 17 ani petrecuti in cadrul companiei.

„A fost o decizie personala. Ma numar printre oamenii care de la un moment dat incep sa aprecieze mai mult viata privata. Aveam planul acesta, de a ma retrage cu cinci ani inainte de varsta legala, mai demult. Acum s-a concretizat", a declarat Radu.

In acelasi timp, el a renutat si la participatia pe care o detinea in capitalul social al firmei, transferand-o catre Radu Stoicoviciu, cel care a preluat functia detinuta pana in iulie de Radu. „Am cedat bineinteles si partea de actiuni sociale pe care le detineam catre Radu Stoicoviciu, care a preluat functia si toate atributiile mele. Am lucrat impreuna cu el in PricewaterhouseCoopers din 1992", a mai spus Radu, care a devenit partener al firmei in 1995.

Radu a fost primul partener roman al unei firme de consultanta din Big Four (PwC, Ernst & Young, KPMG si Deloitte).

In continuare, Emilian Radu spune ca va continua sa colaboreze cu PwC de pe pozitia de consultant strategic al firmei, atributie pe care o va prelua incepand de luna viitoare. „Am fost de acord cu propunerea PwC ca din septembrie sa ocup functia de consultant strategic al firmei cu jumatate de norma. Voi fi consultant al firmei, nu al clientilor firmei", a precizat el.

In acelasi timp, spune Radu, se va concentra mai mult asupra vietii private. „In continuare, o sa-mi vad de hobby-urile mele si probabil o sa scriu si cateva carti despre experienta pe care am acumulat-o in domeniul acesta de activitate", a mai declarat el.

Emilian Radu a vandut catre Radu Stoicoviciu doua parti sau 1,12% din capitalul social al PwC, restul de 177 de parti (98,88%) fiind controlate in continuare de PricewaterhouseCoopers Eastern Europe, potrivit datelor din Monitorul Oficial.

PwC ofera servicii de audit financiar, consultanta fiscala si consultanta pentru afaceri, specializate pe diferite sectoare, compania fiind prezenta pe piata romaneasca din 1991. Pe plan local are 160 de angajati si 16 parteneri si opereaza prin intermediul a cinci birouri regionale, inclusiv cel din Chisinau.

 

Cine este Emilian Radu

  • A lucrat la PricewaterhouseCoopers din 1992, iar in 1995 a devenit primul partener roman al firmei de consultanta.
  • Pana in iulie 2009 a ocupat functia de sef al Departamentului de Tranzactii si Management de Criza.
  • Din septembrie va deveni consultant strategic al firmei.
  • Este licentiat al Facultatii de Relatii Economice Internationale din cadrul ASE Bucuresti si este membru al Asociatiei Europene a Practicienilor in Insolventa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO