Eveniment

Exportatorii ataca dur politica valutara a BNR

23.02.2005, 00:00 33



Asociatia Nationala a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR) a lansat un atac dur la adresa politicii valutare a Bancii Nationale, sustinand ca deprecierea euro si a dolarului fata de leu a determinat pierderi financiare si restrangerea activitatii pentru companiile exportatoare.



Mihai Ionescu, secretarul general al ANEIR, asociatie care potrivit liderilor sai are aproape 100.000 de membri care realizeaza 95% din operatiunile de import-export ale Romaniei, a cerut ieri demiterea conducerii Bancii Nationale pentru modul defectuos in care a gestionat evolutia cursului de schimb in ultimele patru luni.



"De fiecare data cand ne-am intalnit cu cei din conducerea BNR si le-am expus problemele noastre, acestia ne-au raspuns: 'Nu avem solutii'. In aceste conditii, consideram ca este cazul sa lase locul altora care sa gaseasca solutii", a declarat Ionescu.



Reprezentantii Bancii Nationale au apreciat ieri ca declaratia reprezentantului exportatorilor si importatorilor privind demisia conducerii BNR este neserioasa.



"Referitor la declaratia ANEIR, nu pot sa raspund decat intr-un singur punct: comunicatul este neserios", a declarat purtatorul de cuvant al BNR Mugur Stet.



Mihai Ionescu a apreciat ca pierderile exportatorilor au depasit un miliard de euro din noiembrie pana in prezent si ca exista riscul ca in maximum 3-4 luni acestia sa isi inchida fabricile.



Reprezentantul ANEIR sustine ca firmele straine membre ale Asociatiei au avertizat ca vor pleca din Romania din cauza fluctuatiilor mari de curs. "Aprecierile leului cu 5% pe zi sunt foarte mari. Firmele straine care exporta mi-au spus ca mai stau putin si pleaca", a precizat Ionescu.



In ceea ce priveste competitivitatea produselor romanesti, secretarul general al Asociatiei considera ca, in conditiile in care preturile la utilitati cresc, iar cursul principalelor valute scade, firmele exportatoare vor mai avea resurse pentru investitii.



"In industria mobilei, in ultimii 5 ani, competitivitatea a crescut cu 300%, dar ultimele evolutii au determinat reducerea activitatii, deci va avea loc si o scadere a competitivitatii", a explicat Ionescu.



De altfel, membrii Asociatiei Producatorilor de Mobila din Romania (APMR) au anuntat ca vor picheta astazi sediul central al Bancii Nationale a Romaniei in semn de protest fata de politica valutara.



"Asociatia a decis sa faca apel si la aceasta forma de protest pentru a atrage atentia asupra situatiei de criza in care se afla industria de mobila si mai ales exportatorii din acest sector, grav afectati de aprecierea necontrolata a leului in raport cu principalele valute", spun reprezentantii APRM. Simultan cu actiunea din Bucuresti vor fi organizate pichete la prefecturile din mai multe judete.



Criticile exportatorilor si importatorilor la adersa BNR au vizat si recenta masura de eliminare a restrictiilor pentru cumpararea de valuta a firmelor romanesti.



"Aceasta este o maniera aroganta de a rezolva problemele si nu este o solutie de salvare a cursului. Este o metoda utopica care nu rezolva problemele exportatorilor care sunt in criza de lichiditati", a mai spus Mihai Ionescu.



El a adaugat ca membrii Asociatiei solicita si amanarea datei de liberalizare a contului de capital.



"Aceasta liberalizare va fi un magnet pentru capitalurile speculative, care va duce in continuare la fluctuatii de curs valutar", a mentionat Ionescu.
miruna.lebedencu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO