Eveniment

Înfiinţarea Hidroenergetica va fi întârziată cu două luni

16.06.2010, 23:46 13

Înfiinţarea Hidroenegetica, unul dintre cei doi giganţienergetici prin care statul vrea să reorganizeze sistemul naţionalde producţie, care era programată pentru 1 iulie, ar putea să fieamânată cu două luni din cauza unor probleme cu sindicaliştiiHidroelectrica.

"Suntem pregătiţi să începem de la 1 iulie, dar nu putem dincauza sindicaliştilor. Aceştia au depus la Registrul Comerţului undocument prin care se constituie în creditori ai Hidroelectrica înbaza unor drepturi salariale pe care le reclamă. Suntem tributariunor mentalităţi mai vechi care vor întârzia acest proiect cu olună şi jumătate, două. Dar de data aceasta chiar se va întâmplarestructurarea sistemului energetic", a spus Mihai David,directorul general al Hidroelectrica, dar care se ocupă şi deînfiinţarea Hidroenergetica.

Din componenţa Hidroenergetica vor face parte mai multehidrocentrale, printre care şi Porţile de Fier, precum şiElectrocentrale Deva, Bucureşti şi CN a Huilei. David spune căHidroenergetica va avea o capacitate instalată de circa 6.000 MW,adică aproape cât are Hidroelectrica acum, explicaţia acestuiafiind că din cadrul centralelor termo care vor intra în componenţacompaniei vor dispărea anumite grupuri sau vor fi înlocuite cuunele noi.

"Vom face mai multe termocentrale atât singuri, cât şi înparteneriat cu investitorii privaţi pentru că toate proiecteletrebuie să meargă în acelaşi timp. Avem în program realizarea uneiunităţi de 400 MW la Bucureşti Sud de unii singuri şi una de 100 MWtot la Bucureşti Sud alături de o companie turcească. La Deva şi laParoşeni vom face grupuri de 400 MW, respectiv 250 MW ambele pegaz", a spus David. Doar pentru susţinerea acestor investiţii,compania va avea nevoie de fonduri de peste 1 mld. euro. "Nu este oproblemă în ceea ce priveşte finanţarea. Doar în ultimul an am fostcapabili să atragem finanţări de 350 mil. euro. Totodată, înurmătorii cinci ani avem planificate investiţii de 300 mil. euro înmicrohidrocentrale", a mai spus David.

O altă posibilitate de a atrage fondurile necesare investiţiilorprogramate va fi o emisiune de obligaţiuni pe care compania o varealiza în primăvara anului viitor pe patru pieţe: SUA, Asia,România şi piaţa vest-europeană.

Cine plăteşte energia verde

În ceea ce priveşte partea de energii regenerabile, în specialpartea eoliană de care şi Hidroelectrica a fost interesată la unmoment dat, David spune că ar trebui acordată o mai mare atenţiemodului în care aceste investiţii sunt susţinute prin sistemul decertificate verzi pentru că eventual aceste costuri vor fisuportate de consumatorul final. "Trebuie să avem grijă cât de mareva fi sprijinul pentru că nu trebuie aduse pe plus conturilecompaniilor care investesc în regenerabile pe banii consumatorilor.Dacă populaţia nu poate plăti energia verde, poate ar trebui săvedem cum sprijinim aceste investiţii. În plus, multă energie verdeînseamnă probleme mari pentru sistem. Dacă noaptea bate vântultare, noi va trebui să scoatem din funcţiune unităţi convenţionale,ceea ce înseamnă costuri foarte mari".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO