Eveniment

Infrastructura a scapat de lipsa banilor si s-a lovit de procedurile greoaie

Infrastructura a scapat de lipsa banilor si s-a lovit de procedurile greoaie

Investitorii romani din constructii pierd teren in fata celor straini

06.10.2006, 20:28 16

Cea mai importanta problema a proiectelor de infrastructura este durata de executie a acestora, in conditiile in care autoritatile au la dispozitie sume de ordinul miliardelor de euro de la buget si din fonduri europene.
Reprezentantii Primariei Municipiului Bucuresti, care abia a cheltuit o treime din bugetul pe 2006, spun ca va fi scurtat timpul de executie al proiectelor, care implicit va duce la o mai buna absorbtie a fondurilor alocate. Primaria Capitalei are pentru acest an 1,5 miliarde de euro in buget.
"Am schimbat legislatia privind achizitia de lucrari publice, care prevedea o perioada de un an pana la doi ani de implementare a proiectelor pentru a scurta timpii de executie a lucrarilor si pentru a desfasura mai multe proiecte simultan. In ceea ce priveste proiectele de infrastructura din Capitala, fondurile externe care sunt atrase sunt utilizate in proportie de 90% pentru infrastructura rutiera, in dauna celor tehnico-edilitare", a declarat Alexandru-Dumitru Radu, directorul executiv in cadrul Directiei de Coordonare Reglementare Infrastructura la Primaria Capitalei. Astfel, pana in 2008 vor fi modernizate circa 50% din cele peste 6.500 de strazi din Capitala, a adaugat Radu cu ocazia seminarului "Infrastructura si fonduri europene" organizat de Ziarul Financiar impreuna cu Bostina si Asociatii si compania Fan Courier.
"Majoritatea resurselor primite sau atrase sub forma de imprumuturi de Primaria Capitalei de la Banca Europeana de Investitii sau Banca Mondiala se indreapta catre lucrarile de refacere a retelei rutiere. Astfel, programele investitionale ale administratorilor de retele edilitare nu pot tine pasul cu programele de reabilitare si modernizare ale retelelor stradale ale Primariei si ale primariilor de sector", afirma Radu.
In plus, pentru lucrarile de reabilitare a strazilor nu sunt utilizate utilaje specifice pentru activitati intr-un mediu urban, aglomerat.
Cu toate ca in Romania exista bani pentru infrastructura si ca parteneriatele din domeniul public si cel privat se intensifica, investitorii romani pierd teren in fata celor straini. Firmele romanesti si-ar mari insa sansele de a castiga licitatiile prin asociere, considera Mihai Marian, avocat la Bostina si Asociatii.
"Nu va fi suficienta aducerea firmelor straine pentru proiectele mari. Chiar daca acum se incearca repunerea companiilor romanesti in functiune, aceasta decizie a fost luata destul de tarziu. Firmele locale nu se pot alinia in mod real la standardele celor straine", spune Nicolae Constantinescu, directorul general al CCCF.
De cealalta parte, reprezentantii firmei spaniole Sedesa spun ca "fondurile structurale alocate pentru infrastructura sunt adresate de cele mai multe ori companiilor straine, care revin astfel in spatiul Uniunii Europene", dupa cum afirma Bogdan Mocanu, project manager in cadrul Sedesa pe proiectul de reabilitare a centrului istoric al Capitalei. Spre exemplu, companiile straine, care au sediul social in Romania, nu pot sa participe la licitatii decat daca sunt sprijinite de compania-mama.
Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca companiile pentru a putea participa la o licitatie sunt destul de stricte, mai ales atunci cand este vorba de finantari externe venite din partea UE.
Firmele trebuie sa dovedeasca ca sunt capabile sa duca pana la sfarsit un proiect, iar in acest sens ei trebuie sa faca dovada lichiditatilor si a bonitatii si trebuie sa aiba o cifra de afaceri pe ultimii trei ani proportionala cu valoarea lucrarilor.
"De exemplu, in cazul licitatiei organizate pentru reabilitarea caii ferate Bucuresti-Brasov, tronsonul Campina-Predeal, companiile aveau nevoie de o cifra de afaceri de peste 55 de milioane de euro", spune Mihai Marian.
In acelasi timp, experienta similara creste credibilitatea unei companii, implicit sansele de a castiga licitatia. "Companiile trebuie sa prezinte lista lucrarilor executate in ultimii cinci ani, cu mentionarea valorii lucrarii, a perioadei si a locului de executare, precum si a certificatelor de buna executie", adauga el.
Companiile de constructii de pe piata romaneasca se confrunta cu un deficit de forta de munca.
"Numarul muncitorilor din constructii din Romania a scazut agresiv in ultimii ani din cauza lipsei de orientare a tinerilor catre acest segment, precum si a exodului masiv al fortei de munca. Din aceasta cauza, se remarca si o scadere substantiala a lucrarilor de calitate", explica Constantinescu.
"Joint-venture-ul este solutia pe care au aplicat-o companiile romanesti care au reusit sa castige licitatiile", spune Marian. Sprijinul din partea unor entitati terte, cu autoritate in domeniu, este la fel de important pentru credibilitatea companiei, mai precizeaza reprezentantul Bostina si Asociatii.
"Companiile din Romania vor avea sanse sa investeasca in proiectele mari de infrastructura care se vor realiza in urmatorii ani", conchide Mihai Marian.
Cu toate ca proiectele sunt indraznete, realizarea lor implica timp si rabdare. "Daca infrastructura nu se va reabilita in urmatoarea perioada, vom avea nevoie la propriu de aripi pentru a face fata", a spus Neculai Mihai, directorul general al companiei de curierat Fan Courier.
In fiecare luna compania cheltuieste 1,5 milioane de lei (aproximativ 425 de mii de euro) pentru combustibil si taxe de drum, potrivit directorului companiei. "Noi nu facem drumuri, ci le folosim, iar pentru asta platim taxe", adauga el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO