Eveniment

Ce se mai întâmplă pe piaţa şomajului: Se evidenţiază declinul ratei şomajului la bărbaţi de la 5,3% în noiembrie la 5,1% în decembrie, minimul din luna februarie. De asemenea, rata şomajului la femei s-a redus de la 4,8% în noiembrie la 4,6% în decembrie, cel mai redus nivel din luna martie

Ce se mai întâmplă pe piaţa şomajului: Se...

Autor: Ramona Cornea

02.02.2021, 00:05 226

Rata şomajului a ajuns la 4,9% în decembrie 2020, în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă, însă a înregistrat creştere de 0,9  puncte procentuale faţă de luna decembrie din 2019.

Numărul şomerilor cu vârstă cuprinsă între 15 ani şi 74 de ani estimat pentru luna decembrie a anului 2020 a fost de 450.000 persoane, în scădere cu 12.000 de persoane faţă de luna precedentă, dar în creştere cu circa 84.000 de persoane faţă de aceeaşi lună a anului 2019, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Rata şomajului a ajuns la 4,9% în ultima lună din anul 2020, în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea în­registrată în luna precedentă, însă a în­registrat creştere de 0,9  puncte pro­cen­tuale faţă de luna decembrie din 2019.

„Conform acestor statistici, climatul din piaţa forţei de muncă a continuat să se amelioreze în ultima lună din 2020, evoluţie susţinută de semnalele de intrare într-un nou ciclu economic şi de mixul relaxat (fără precedent) de politici economice în implementare, într-un context caracterizat prin optimismul asociat startului campaniei de vaccinare”, afirmă Andrei Rădulescu, director de analiză macroeconomică în cadrul Banca Transilvania.

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,5 puncte procentuale pe cea a femeilor, cu o rată a şomajului de 5,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi de 4,6% în cazul celor de sex feminin.

„Se evidenţiază declinul ratei şomajului la bărbaţi de la 5,3% în noiembrie la 5,1% în decembrie, minimul din luna februarie. De asemenea, rata şomajului la femei s-a redus de la 4,8% în noiembrie la 4,6% în decembrie, cel mai redus nivel din luna martie”, notează Andrei Rădulescu.

În 2020, rata şomajului a evoluat de la 3,7% în luna ianuarie la o valoare maximă de 5,5% în luna iulie, conform statisticilor INS.

„În perioada ianuarie-decembrie 2020, rata medie a şomajului a înregistrat un nivel de 4,9%, în creştere cu un punct procentual an/an, pe fondul incidenţei pandemiei şi consecinţelor acestui şoc fără precedent în perioada postbelică.“

Conform previziunilor din scenariul macroeconomic central BT (actualizat recent) rata medie anuală a şomajului s-ar putea situa la 4.8% în perioada 2020- 2022”, adaugă analistul de la Banca Transilvania.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO