Diplomat, mistic, calator... Ioan Paul al II-lea a luptat pe toate fronturile. Pana la epuizare. S-a impus in fata crestinilor si a restului lumii. A murit sambata seara, la 21.37 ora Romei, in saptamana luminata a catolicilor. Lasa succesorului sau povara acestei celebritati si a acestei iubiri uriase cu care a fost inconjurat.
Asadar, a cazut. A murit, la 85 de ani, cel supranumit Atletul lui Dumnezeu. La capatul unei lupte interminabile si patetice moartea a castigat in fata batranului luptator, intrat aproape imediat dupa ce a urcat in scaunul Sfantului Petru, intr-o lume a suferintei.
Avea sa petreaca, de atunci, aproape 200 de zile in clinica Gemelli, pe care italienii au sfarsit prin a o numi "Al treilea Vatican", cel de-al doilea fiind resedinta sa de vara, Castelul Gandolfo. S-a batut cu boala cu curaj si credinta. Avea convingerea adanc inradacinata ca Dumnezeu vrea ca el sa fie cat mai multa vreme papa. Si ca trebuie sa faca fata pentru a continua.
Cand a supravietuit, aproape miraculos, atentatului din 13 mai 1981, a crezut ca acesta este un semn. O incurajare dumnezeiasca pentru a continua. Presa prezenta, aproape periodic, fiecare calatorie a acestui neobosit obosit prin lume, drept ultima. In ianuarie 1995 saptamanalul german Stern scria: "Este clar ca a ajuns la sfarsitul mandatului". Si toata lumea canta aproape acelasi mars funebru.
Oamenii Vaticanului, foarte dotati pentru acest gen de exercitii, spuneau contrariul. Dar cine sa-i creada? Vocea lui puternica slabea duminica de duminica, calatorie cu calatorie, inainte de a se stinge cu totul, in urma operatiei de traheotomie. Timpul anilor de boala - cancer, parkinson - si sechelele atentatului au ruinat, cu fiecare zi, acest corp atletic.
Isi fixa obiectivele. Si atingea aceste obiective. Repeta jurnalistilor de cate ori avea ocazia: "Papa este putin neputincios, dar nu complet distrus".
Nu complet distrus. Cand vorbea asa, lumea il privea cu neincredere. Cea mai mica miscare sovaielnica, o aplecare a capului, un semn de oboseala - camerele de vederi retransmiteau totul cu cruzime pe micile ecrane sau pe ecranele imense ale stadioanelor, unde zeci de mii de barbati si femei il aclamau ca papa, dar si ca pe un recordman in lupta cu boala. Semnul dumnezeiesc ca spiritul poate invinge carnea. Uneori. Credea ca asta este una dintre misiunile lui. Si mai credea ca Sfantul Duh alesese pentru el, un polonez, un slav, un rol deosebit, mai bun decat al altora: sa reconcilieze Europa cu ea insasi, crestinii cu crestinii, Biserica ortodoxa si orientala cu cea catolica, sa invinga comunismul.
"Nu va fie frica!"
Cand a preluat pontificatul, erau multe de facut. Europa era rupta in doua, iar Karol Wojtyla stia bine ce inseamna totalitarismul sovietic. Abia ales, abia iesit in balconul bazilicii Sfantu Petru a strigat: "Nu va fie frica!".
Sa nu-ti fie frica? Da. El credea ca Biserica detine raspunsurile. Mai intai trebuie sa crezi in valorile ei. Sa fii mandru ca esti crestin, ca esti catolic. Sa-ti afirmi in fata celor care nu cred, sa afirmi in fata comunismului credinta ta care nu-ti este permisa. De-a lungul calatoriilor sale in lume nu a obosit sa reafirme aceste valori. 129 de tari vizitate, 1,2 milioane de kilometri parcursi in cei 25 de ani de pontificat.
Dragostea cu care a fost inconjurat pretutindeni in lume si rugaciunile aflate in aceste momente pe buzele tututor arata ca, inainte de a se infatisa judecatii lui Dumnezeu, Ioan Paul al II-lea ramane drept si placut in fata oamenilor si a Istoriei.
Karol Jozef Wojtyla s-a nascut la 18 mai 1920, in Wadowice, un orasel aflat la 50 de kilometri de Cracovia (Polonia). Era cel mai mic din cei doi copii ai lui Karol Wojtyla si ai Emiliei Kaczorowska.
Intre 1934 si 1938 urmeaza cursuri de arta teatrala in Wadowice, iar la 22 iunie 1936 se inscrie la Facultatea de Filosofie - cursul de Filosofie Poloneza, la Universitatea Jagelona, din Cracovia. Incepand din noiembrie 1940, isi castiga existenta lucrand la cariera de piatra Zakrzowek, pentru a nu fi deportat in Germania sau inchis. La 29 februarie 1944 este lovit de o masina, fiind internat in spital.
In 1942, a inceput cursurile in seminarul clandestin din Cracovia, condus de Cardinalul Adam Stefan Sapieha, Arhiepiscop de Cracovia. Dupa al doilea razboi mondial si-a continuat studiile la seminarul redeschis din Cracovia si la Facultatea de Teologie a Universitatii Jagelone. A fost hirotonit la Cracovia, la 1 noiembrie 1946. La 13 ianuarie 1964 a fost numit Arhiepiscop de Cracovia de catre Papa Paul al VI-lea, care l-a facut cardinal in 26 iunie 1967.
La 16 octombrie 1978, Cardinalul Karol Wojtyla este ales succesorul Papei Ioan Paul I, devenind al 264-lea Papa al Bisericii Catolice si isi ia numele de Papa Ioan Paul al II-lea, fiind primul Suveran Pontif provenit dintr-o tara slava.
Pontificatul lui Ioan Paul al II-lea s-a inscris pe doua coordonate, prefigurate prin denumirea mesajului solemn al Papei "Urbi et Orbi" (catre cetate si catre lume): biserica catolica si lumea.
Istoria recenta a Bisericii Catolice a fost puternic marcata de Conciliul Vatican II, care a integrat primatul papal intr-un context de colegialitate, aducand corectiva unei definiri a episcopatului, cu urmari imediate atat in interiorul bisericii catolice, cat si in relatiile cu celelalte culte.
In momentul in care a devenit Papa, valurile provocate de acest Conciliu nu se potolisera inca, astfel incat Ioan Paul al II-lea a fost nevoit sa intareasca stabilitatea si unitatea Bisericii, printr-o solutie personala: calatoriile pastorale.
Impactul acestora a fost urias, veritabilul maraton al Credintei sprijinind puternic actiunile bisericilor locale. Pe plan doctrinar a luptat pentru afirmarea identitatii Bisericii Catolice.
A intarit regulamentele disciplinare interioare si a combatut inovatiile doctrinare, reinterand invatatura catolica conform careia homosexualitatea este un pacat si opunandu-se hirotonirii femeilor. In enciclica Veritatis Splendor (1993) si-a exprimat dorinta intaririi disciplinei in interiorul Bisericii, iar in enciclica Evangelium Vitae (1995) a afirmat valoarea si inviolabilitatea vietii si a denuntat avortul si eutanasia, precum si practica pedepsei capitale.
A incercat sa impace bisericile si sa imbunatateasca relatiile bisericii catolice cu evreii. In 1993, s-au stabilit legaturi diplomatice intre Sfantul Scaun si Israel. In 2000, cu ocazia vizitei in Israel, Papa a depus o scrisoare de iertare la Zidul Plangerii din Ierusalim. Si-a dorit dialogul cu celelalte religii.
S-a declarat ferm impotriva contra-ceptiei, avortului si eutanasiei, utilizandu-si intreaga putere pentru a combate o initiativa privind controlul nasterilor, expusa la Conferinta Internationala a Natiunilor Unite pentru Populatie si Dezvoltare, care a avut loc in 1994 la Cairo. Atitudinea Papei in privinta contraceptiei, avortului, dar si opozitia sa pentru hirotonirea femeilor au determinat protestele organizatiilor feministe.
Rolul Papei a fost unul determinant, sub pontificatul sau Vaticanul remarcandu-se printr-o influenta politica de necontestat. A stiut sa foloseasca mijloacele moderne ale mass-media pentru a impune viziunea conservatoare a bisericii asupra lumii. I-a intalnit pe toti mai-marii lumii: Jimmy Carter, Ronald Reagan, George Bush, Bill Clinton, Mihail Gorbaciov, Yasser Arafat.
Iubit de tineri
A fost un papa iubit. Fotografiile sau imaginile filmate ni-l arata in diferite ipostaze care au mai putin de-a face cu viata monahala - imbracat ca un mirean, contempland peisaje montane, reculegandu-se pe alei umbroase, purtand palarii si vesminte de indian.
Multe dintre imagini ni-l prezinta cu copii in brate, sunt sute de astfel de fotografii. Indragea copiii, iar copiii si tinerii l-au indragit.
Sunt coplesitoare imaginile din piata Sfantul Petru cu mii de tineri, inlacrimati, asteptand vesti. Vocatia ludica s-a manifestat din tineretea lui Karol Wojtila. In tinerete a urmat cursuri de arta teatrala. A fost portar de fotbal, iar mai tarziu i-a indemnat pe toti oamenii sa faca sport. A scris poezii, a fost pasionat de inot. A fost un om.
Papa si Comunismul
Papa a avut un rol covarsitor in prabusirea comunismului. Era vremea Solidaritatii si a regimului Jaruselski. "Nu fac politica!", spunea Woytila. Dar facea. S-a angajat intr-un joc de-a soarelece si pisica cu regimul comunist polonez. Prima lupta, prima victorie. In iunie 1979 se decide sa-si viziteze tara natala, participand la celebrarea martirului sfantului Stanislas (asasinat cu 900 de ani inainte). Regimul incearca sa joace de la egal la egal. Esec pe toata linia. "Trebuie sa deschideti frontierele!", "Nu va fie frica!", striga Papa.
Societatea redescopera forta si curajul. Miscarile Solidaritatii iau amploare. Portretul Papei este atarnat la uzinele Lenin din Gdansk, in timpul grevelor de un an mai tarziu. Apoi, in 1980, este informat de un alt polonez, Zbigniew Brezinsky, consilierul pentru securitate al presedintelui Carter, ca se pregateste o interventie sovietica in Polonia. Imediat i-a scris presedintelui Leonid Bresnev, cerandu-i cu fermitate sa nu intervina. Un an mai tarziu ii scria generalului Jaruzelsky, acuzandu-l ca a intervenit impotriva manifestantilor. Le-a cerut polonezilor sa nu cedeze, iar in noaptea de 24 decembrie a aprins, asemenea altor milioane de oameni din lume, o lumina la fereastra in sprijinul rezistentei poloneze.
La 15 ianuarie 1981, il primea in audienta pe seful Solidaritatii, Lech Walesa. In 1991 primea din nou vizita lui Walesa, de data aceasta in calitate de presedinte al Poloniei. Comunismul cazuse in Polonia, cazuse zidul Berlinului si, in sfarsit, disparuse Uniunea Sovietica si se sfarsise Razboiul Rece. iulian.anghel@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
