Eveniment

Kaspersky Labs: România, una din ţările cele mai afectate de atacurile cibernetice

Kaspersky Labs: România, una din ţările cele mai...

Autor: Mircea Olteanu

13.05.2017, 12:52 4173

Firma de securitate a anunţat că au fost înregistrate peste 45.000 de atacuri în 74 de ţări, între care şi România. Rusia se află pe primul loc în rândul ţărilor afectate de acest virus, aici fiind semnalate peste 70% din atacuri, în timp ce România se află pe locul nouă, la mică distanţă de China, fiind a doua cea mai afectată ţară din Uniunea Europeană, după Luxemburg.

Jakub Kroustek de la firma de securitate Avast a declarat că până sâmbătă au fost detectate peste 100.000 de dispozitive infectate în 99 de ţări.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) nu are vizibilitate suficientă pentru a putea estima impactul la nivel naţional al atacului cibernetic, astfel de ameninţări de tip ransomware nevizând anumite entităţi, a precizat, pentru MEDIAFAX, Ovidiu Marincea, purtător de cuvânt al SRI.
 

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii (SRI), Ovidiu Marincea, a precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că SRI nu are vizibilitate suficientă pentru a putea estima impactul la nivel naţional al atacului de timp ransomeware şi că acesta poate afecta orice sistem Windows ce nu are actualizarea de securitate MS17-010, prin urmare o astfel de ameninţare, un atac cu acest tip de ransomware, nu vizează anumite entităţi.

Totodată, organizaţiile ar trebui să se asigure că au sistemele de operare Windows actualizate la zi, a mai precizat Ovidiu Marincea.

Ministrul Comunicaţiilor, Augustin Jianu, a precizat, pentru MEDIAFAX, că nu există date privind impactul atacurilor cibernetice asupra României fiindcă nu există nici o obligaţie pentru companii sau instituţii să raporteze astfel de situaţii. Acesta recomandă actualizarea sistemului de operare.

“Nu avem date privind impactul atacurilor cibernetice asupra României. Nu există nici o obligaţie pentru operatori să raporteze şi avem doar cifre parţiale. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu instituţiile statului. Sunt situaţii în care nici nu ştiu de astfel de atacuri. În cazul anumitor atacuri îţi dai seama fiindcă sunt criptate fişierele şi ţi se cere o sumă de bani ca să le decripteze. Dar foarte multe atacuri nu sunt vizibile şi lumea nu ştie de ele. Pot să stea sute de zile în sisteme şi deţinătorul sistemului să nu aibă nici cea mai vagă idee că e un atac în derulare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Augustin Jianu, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Acesta a transmis însă o recomandare către populaţie, companii şi insituţiile statului: „Trebuie actualizat sistemul de operare acum, urgent! Trebuie actualizeze aplicaţiile software pe care acest sistem de operare le utilizează, folosit un sistem antivirus şi trebuie făcut backup la date, fie că vorbim despre companii, fie că vorbim despre persoane. Dacă sunt informaţii importante sau sensibile, să le pună pe un dispozitiv de stocare extern, tip memory stick, hard disk, CD etc. Aceste lucruri trebuiesc făcute acum!”, a subliniat Jianu.

Peste 75.000 de atacuri cibernetice au fost semnalate în ultimele 24 de ore, în aproape 100 de ţări, vizând în principal sisteme informatice ale instituţiilor, inclusiv în Statele Unite, Marea Britanie, China, Rusia, Germania, Italia, Vietnam sau Spania, conform BBC News online. Hackerii au declanşat atacul "WannaCry", folosindu-se de un virus din kitul de instrumente de supraveghere ale Agenţiei Naţionale de Securitate americane.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO