Eveniment

Mai putine sacrificari de animale

07.08.2007, 22:12 16

Crescatorii au sacrificat mai putine animale in iunie 2007, comparativ cu luna anterioara, cea mai semnificativa scadere fiind inregistrata in cazul oilor si caprelor, de 35,8%, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).
In luna iunie a acestui an au fost sacrificate 326.000 de oi si capre, fata de 508.000 in luna precedenta, scaderea fiind determinata de reducerea numarului de animale sacrificate in gospodarii, in timp ce taierile din abatoare au ramas constante - 4.000.
Oile si caprele sunt crescute si sacrificate mai ales in gospodarii, abatoarele specializate in domeniu avand o pondere de 1% din totalul taierilor. Bovinele sunt, de asemenea, sacrificate mai ales in gospodarii, abatoarele avand o pondere de circa 16% din totalul taierilor, in luna iunie. Numarul de bovine sacrificate a scazut in iunie cu 7,4%, la 100.000 de animale, fiind sacrificate mai putine animale de crescatorii individuali, dar si in ferme.
In ce priveste domeniul avicol, in luna iunie au fost taiate cu 14,8% mai putine pasari, comparativ cu luna mai, scaderea reflectand tendinta din abatoare. Acestea au o pondere de 64% din totalul taierilor de pasari.
O scadere a numarului de animale taiate a fost inregistrata in luna iunie si la porci, numarul total fiind de 336.000, fata de 367.000 in luna precedenta, in special din cauza scaderii numarului de porci sacrificati in gospodarii. Totodata, in luna iunie au fost inregistrate scaderi ale greutatii animalelor sacrificate, la toate categoriile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO