Eveniment

Mihai Daraban, presedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României: Acordul CETA va fi adoptat în câteva săptămâni. De la 1 decembrie, românii pot merge în Canada fără vize

Mihai Daraban, presedintele Camerei de Comerţ şi...

Autor: Simona Tatu

04.04.2017, 15:47 855

Potrivit Preşedintelui Camerei de Comert şi Industrie a României, acordul CETA a fost votat de Parlamentul European, dar urmează să fie adoptat după ce fiecare parlament al ţărilor din Uniunea Europeană îl va aproba.

„Este o chestiune de săptămâni, este o chestiune de negocieri. Fiecare parlament al celor 27 de ţări din UE trebuie ratificat. Pentru români, libera circulaţie începe cu 1 decembrie 2017, dar noi suntem mai mult interesaţi de barierele tarifare şi taxele vamale mai mult decât de libera circulaţie. Libera circulaţie nu a fost un impediment pentru mediul de afaceri, cine a vrut, şi-a luat viză şi a călătorit. Pe noi ne interesează aspectele stric economice”, a spus Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Idustrie a României (CCIR).

Înţelegerile dintre UE şi Canada, privind acordul CETA, au fost finalizate în urmă cu aproape trei ani de zile, dar a fost semnat abia în octombrie 2016, din cauza opoziţiei manifestate de regiunea Valonia din Belgia.

Acordul CETA (Acordul Economic şi Comercial Cuprinzător dintre Uniunea Europeană şi Canada) reprezintă o oportunitate pentru România, în sensul în care va avea posibilitatea să se conecteze cu ţările din afara UE şi să fie mai vizibilă în spaţiul extraeuropean.

„Având în vedere structura noastră economică, CETA nu poate decât să ne avantajeze, ne deschide oportunităţi în lume. Marele nostru dezavantaj este că am rămas captivii Uniunii Europene, suntem ca un angrenaj pentru economia mare europeană. Cred că trebuie să avem curaj să ieşim din graniţele UE în ceea ce priveşte comerţul. Acest acord ne dă şansa să ne calificăm. România are 70% comerţ intercomunitar şi doar 15% comerţ european şi extraeuropean”, a mai spus Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) .

România câştigă aproape 6,5 milioane de euro din comerţul agricol cu Canada, dar este totuşi un domeniu în care avem potenţial. „Acordul CETA aduce beneficiile vamale, dar producţia ţine tot de noi. Agricultura noastră suferă un proces de ajustare, redefinire a proprietăţilor, încă avem un proces lent, dar trebuie să credem în agricultură pentru că avem potenţial”, a spus Mihai Daraban.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO