Eveniment

Ministerul Finantelor vinde 90,1% din actiunile CEC

15.07.2005, 20:31 13

Un pachet de actiuni reprezentand 90,1% din capitalul social al CEC va fi vandut catre persoane fizice si juridice, iar 9,9% din actiuni vor fi alocate pentru constituirea Fondului Proprietatea, stabileste strategia de privatizare a CEC adoptata ieri in sedinta de Guvern.

Potrivit documentului, pachetul majoritar de actiuni reprezentand pana la 75%, inclusiv, din capitalul social total al CEC, dar nu mai putin de 50% plus o actiune, va fi vandut catre o institutie financiar-bancara de reputatie internationala sau unui consortiu. Vanzarea se va face prin negociere directa, cu selectie de oferte.

Un pachet de pana la 5% din actiuni va fi vandut catre salariatii institutiei, membrii Consiliului de Administratie si pensionarii cu ultimul loc de munca la CEC. Vanzarea acestui pachet se va face prin negociere directa, fara selectie de oferte. Pentru perfectarea tranzactiilor va fi constituita o asociatie care va reprezenta interesele salariatilor. Restul actiunilor detinute de stat, cu exceptia celor alocate Fondului Proprietatea, vor fi vandute partial sau in intregime, prin oferta publica de vanzare pe piata interna sau externa de capital.

Vanzarea pachetului majoritar de actiuni - reprezentand pana la 75% din capitalul social, dar nu mai putin de 50% plus o actiune - se va face prin negociere in doua etape, pe baza de oferte preliminare neangajante, urmate de oferte finale angajante. Daca in procesul de selectie se constata ca diferenta dintre primele doua oferte clasate in cadrul etapei de oferte finale si angajante este de 10% sau mai putin, Comisia de privatizare va putea solicita celor doi ofertanti oferte financiare finale angajante imbunatatite. In scopul maximizarii pretului actiunilor, Comisia de privatizare va putea solicita potentialilor cumparatori sa depuna oferte preliminare si neangajante atat pentru un pachet majoritar de 75%, cat si pentru un pachet mai mic, dar care sa nu reprezinte mai putin de 50% plus o actiune din capitalul social al CEC.

La elaborarea strategiei de privatizare au fost luate in considerare recomandarile consultantului pentru privatizare, JP Morgan, care a prezentat raportul de due diligence, raportul de evaluare a bancii si studiul de fezabilitate.

Capitalul social al CEC este de 149.700 mii lei noi. Banca are 1.407 unitati, aproximativ doua milioane de clienti si circa 9.000 de salariati.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO