Eveniment

Noul ministru al educaţiei întârzie achiziţiile de mobilier pentru clasa pregătitoare şi merge pe „improvizaţii“

Noul ministru al educaţiei întârzie achiziţiile de mobilier pentru clasa pregătitoare şi merge pe „improvizaţii“

Ministrul interimar al educaţiei Liviu Pop a fost invitatul emisiunii „După 20 de ani“ difuzată duminică de Pro TV

Autor: Adelina Mihai, Elvira Gheorghita

21.05.2012, 00:06 711

Liviu Pop, ministrul interimar al educaţiei, a anunţat că va retrage licitaţiile pentru achiziţia de mobilier pentru clasele pregătitoare în care vor învăţa un număr de 130.000 de elevi începând cu noul an şcolar, fără a explica însă motivul exact pentru care a luat această decizie.

"Din păcate, suntem foarte, foarte întârziaţi la clasa pregătitoare. Vom reanaliza tot ce înseamnă cei 50 de milioane de lei daţi pentru licitaţii raportat la cei 130.000 de elevi. Din punctul de vedere al pregătirii clasei pregătitoare, discutăm de 130.000 de elevi, pentru aceştia nu avem în momentul de faţă decât programele şcolare. Şcolile nu au fost utilate. Licitaţiile le voi retrage săptămâna viitoare. Am suspendat toate plăţile la Ministerul Educaţiei timp de o săptămână, până se finalizează auditul", a spus ministrul interimar al educaţiei Liviu Pop, în emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de Pro TV.

Declaraţia lui Pop vine ca urmare a unei solicitări făcute de premierul Victor Ponta, care a spus la finele săp­tă­mânii trecute că Ministerul Educaţiei trebuie să auditeze şi, dacă e necesar, să anuleze unele achiziţii pentru introducerea clasei pregătitoare (cu care actualul guvern nu este de acord).

Ministerul Educaţiei are la dispoziţie 50 de milioane de lei pentru achiziţia de mobilier şi materiale necesare pentru clasa pregătitoare, care va fi introdusă în şcoli din luna septembrie a acestui an. Contractele de achiziţie de mobilier, în valoare totală de 26 de milioane de lei, vor fi atribuite de către inspectoratele şcolare judeţene în urma unor licitaţii, iar suma va fi alocată din bugetul Ministerului Educaţiei.

Până în prezent, mobilarea şcolilor se făcea din bugetele primăriilor, însă printr-un amendament aprobat de Parlament s-a decis alocarea acestei sume în bugetul ministerului special pentru clasa pregătitoare.

Pe de altă parte, suma de 23 de milioane de lei pentru materiale didactice provine din fonduri externe, din cadrul unui proiect de finanţare iniţiat de fostul ministru al educaţiei, Cristian Adomniţei, în 2007.

Liviu Pop a mai precizat însă că va fi nevoit să facă "o improvizaţie" în ceea ce priveşte alocarea personalului didactic pentru clasa pregătitoare.

"Fac o improvizaţie pentru clasa pregătitoare, din punctul de vedere al personalului. O să cer inspectorilor şcolari, directorilor de unităţi şcolare ca la aceste clase pregătitoare să fie puse cadre didactice care există în sistem, nu care vin în august. Este o improvizaţie. De exemplu, am învăţătoare la clasa I-IV, voi fi poate nevoit să aduc un învăţător de la a III-a să lucreze la clasa pregătitoare, cu acordul clasei. Sau o educatoare s-o pregătim să ia clasa pregătitoare", a mai spus Pop.

Legile învăţământului au fost modificate de peste 100 de ori în ultimii 20 de ani, însă cea mai mare reformă în sistem a avut loc anul trecut, când a intrat în vigoare noua lege a educaţiei şi care a introdus finanţarea per elev. Introducerea clasei pregătitoare şi a clasei a IX-a la gimnaziu reprezintă însă cele mai mari schimbări în structura sistemului tradiţional de învăţământ, pentru care şcolile nu au primit încă instrucţiuni privind modul de organizare. Astfel, o şcoală care are 25 de clase şi care va trebui să şcolarizeze 2 clase de elevi la clasele pregătitoare va fi nevoită să realoce spaţiul în aşa fel încât mobilierul special pentru clasele pregătitoare să poată fi folosit în permanenţă. Nu se ştie dacă se vor introduce mai multe schimburi pentru a se putea introduce clasa pregătitoare.

Fostul ministru al educaţiei spune însă că Guvernul Ponta vrea să "saboteze" clasa pregătitoare pentru a decredibiliza educaţia.

"Am lăsat ministerul la cheie în ceea ce priveşte clasa pregătitoare şi examenele naţionale. Bani în conturi, proceduri la termen, curriculum pregătit, proceduri de formare profesională, proceduri de ocupare a posturilor cu personal calificat. Este răspunderea politică a actualei guvernări de a decide dacă merge pe stabilitate sau nu. Educaţia este fără ministru de aproape o lună iar responsabil este Victor Ponta", a spus fostul ministru al educaţiei, Daniel Funeriu. El a mai precizat că miza financiară a clasei pregătitoare nu e de doar 50 de milioane de lei, ci de "miliarde de lei" pe care România urmează să le câştige în urma îmbunătăţirii sistemului de educaţie.

"Programa aprobată pentru clasa pregătitoare necesită un anumit tip de mobilier modulabil adaptat vârstei. Pentru astfel de mobilier aveam bani prevăzuţi. Să-l achiziţioneze şi de la mătuşa Tamara dacă vor, dar să-l achiziţioneze nu să improvizeze pe spatele copiilor. Acest mobilier urma să intre în clase, aşa cum e normal, în vacanţa de vară", a mai explicat Funeriu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO