Eveniment

Numarul angajatilor scade pentru a treia luna consecutiv

16.11.2005, 19:43 18

Numarul angajatilor din economia nationala a continuat sa se reduca si in septembrie, marcand a treia luna consecutiva de scadere. In acelasi timp, rata somajului a ramas la acelasi nivel ca la sfarsitul lunii mai - 5,5%.

In perioada iulie - septembrie, numarul de salariati din economie a scazut cu 23.000 de persoane dintre care 9.000 numai in septembrie, in principal in industrie. La sfarsitul lunii septembrie, numarul de angajati era de 4.554.600, cu peste 155.000 de persoane mai mult decat la inceputul anului, conform datelor publicate de Institutul National de Statistica.

Astfel, numarul angajatilor din industrie a scazut cu aproape 32.000 de persoane numai in trimestrul al treilea (9.000 in septembrie), ceea ce a dus la o scadere de 45.000 de salariati in primele noua luni ale anului.

Cele mai mari scaderi de personal au avut loc in industria articolelor de imbracaminte, (17.000 de concedieri, adica 6%) si in industria de masini si echipamente, unde numarul salariatilor s-a redus cu aproximativ 12.000, adica 10%. Analistii sunt de parere ca aprecierea monedei nationale in raport cu euro a dus la o restructurare fortata, mai ales in industriile dependente de productia in sistem lohn, cum ar fi cea textila si a articolelor de imbracaminte.

"In acest moment, in industrie are loc un proces de restructurare, iar multe firme incearca sa reziste. Probabil ca disponibilizarile din acest sector au fost determinate de imposibilitatea unor astfel de firme de a mai rezista pe piata - unele au iesit de pe piata, altele doar au disponibilizat din personal", a declarat pentru ZF Daniel Daianu, fost ministru de finante, actualmente presedintele Comisiei de Supraveghere a BCR.

Totusi, in primele sase luni din 2005, numarul de angajati din economie crescuse constant, ajungand la un maxim de 4.577.800 de persoane, cu aproape 180.000 de salariati mai mult decat la 1 ianuarie 2005, dupa care a intrat pe un trend descrescator. "Probabil ca si sezonalitatea a influentat reducerea numarului de salariati din economie, fiind vorba preponderent de luni de vara. Totusi, efectul sezonier ar fi trebuit sa fie contracarat de activitatile de refacere a infrastructurii dupa inundatii", a amintit Daianu, care a precizat ca si anul trecut in perioada de vara numarul de salariati a avut evolutii asemanatoare.

In primele noua luni ale anului, cea mai importanta crestere de personal a avut loc in comert, unde lucreaza cu 77.000 mai multi salariati (1.500 angajari in septembrie), pana la 641 de mii de persoane.

Pe locul al doilea se situeaza constructiile, cu o crestere de aproape 39.000 de salariati (12%) fata de inceputul anului, pana la aproape 353.000 de persoane.

"Cota unica de impozitare nu a avut o influenta majora asupra numarului de salariati din economie, ci mai mult a incurcat lucrurile", a mai spus Daianu. El a spus ca numai reducerea contributiilor sociale (CAS) poate stimula cresterea numarului de salariati si ca ar fi fost de preferat o reducere a cotelor CAS in locul reducerii fiscalitatii pe venituri si profit.

"Reducerea impozitului pe profit si cresterea in acelasi timp a impozitului pe dividende au avut efecte adverse si mai mult au incurcat socotelile companiilor", a explicat Daianu. "In locul acestor masuri contrarii de politica fiscala, ar fi trebuit reduse inca de anul acesta contributiile de asigurari sociale, pentru a stimula cresterea numarului de angajati din economie", a continuat el. Incepand cu 1 ianuarie 2006, Guvernul a prevazut o reducere a contributiilor sociale de doua puncte procentuale.

In septembrie, rata somajului s-a mentinut la 5,5%, nivel identic de la sfarsitul lunii mai incoace. "Cifra de somaj este irelevanta", a mai declarat Daianu, "pentru ca nu reflecta corect realitatea de pe piata muncii. Daca romanii plecati la munca in strainatate ar fi ramas in tara, rata somajului ar fi fost probabil de 14%-16%, ca in Polonia", a conchis el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO