Eveniment

Parchetul a fost sesizat asupra scurgerii de informatii privind privatizarea BCR

08.11.2005, 20:19 11

Comisia de privatizare a BCR a depus la Parchetul General o sesizare privind posibile scurgeri de informatii legate de procesul de vanzare a pachetului de 62% din actiunile celei mai mari banci romanesti.

"Comisia de privatizare a BCR a inaintat Parchetului instantei supreme, la sfarsitul saptamanii trecute, o plangere in care solicita procurorilor sa cerceteze eventuale scurgeri de informatii privind privatizarea bancii", a declarat pentru Mediafax seful Biroului de presa al Ministerului Public, Robert Cazanciuc.

Surse apropiate procesului de privatizare afirma ca Sebastian Vladescu, presedintele Comisiei si ministru al finantelor, a solicitat organelor abilitate sa investigheze daca cineva a oferit informatii pe parcursul negocierilor cu potentialii cumparatori si cine au fost destinatarii acestora.

Vladescu a declarat ieri la un seminar ca toti investitorii selectati au cerut clauze "extrem de stricte" privind confidentialitatea ofertelor.

"Fiecare dintre potentialii cumparatori ai BCR au cerut expres ca pretul oferit - indiferent daca s-ar califica pentru cumparare sau nu - sa ramana strict confidential", a afirmat Vladescu.

Prezent la discutie, premierul Calin Popescu-Tariceanu a adus in discutie aparitia in presa a unor informatii pe parcursul negocierilor pentru privatizarea BCR, inclusiv sumele oferite de cei interesati, in conditiile in care el nu poate avea acces la astfel de date.

Comisia de privatizare urma sa se reuneasca aseara intr-o sedinta in care sa discute, intre altele, pasii de urmat in acest caz. Privatizarea BCR a ajuns in ultima etapa, in care cei doi finalisti selectati pe baza celor mai bune oferte financiare - Erste Bank si Millennium - Banco Comercial Portugues sunt chemati sa-si imbunatateasca ofertele.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) detine 36,88% din actiunile bancii, BERD si IFC au fiecare cate 12,5% plus o actiune, cele cinci SIF-uri controleaza putin peste 30%, iar salariatii - 8%.

In cursa finala pentru BCR au intrat sapte banci - Deutsche Bank (Germania), Banca Intesa (Italia), BNP Paribas (Franta), banca franco - belgiana Dexia, grecii de la National Bank of Greece, Millennium Banco Comercial Portugues (Portugalia) si Erste Bank (Austria). razvan.voican@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO