Eveniment

Petrom neagă posibila vânzare a 139 de benzinării către NIS, dar “evaluează în mod constant reţeaua în vederea optimizării”

Petrom neagă posibila vânzare a 139 de benzinării către NIS, dar evaluează reţeaua

Foto Silviu Matei

Autor: Roxana Petrescu

30.09.2011, 00:06 589

Petrom, cea mai mare companie din România, aflată în portofoliul grupului petrolier austriac OMV, neagă informaţiile apărute în Ziarul Financiar referitoare la o posibilă tranzacţie pentru vânzarea a 139 de benzinării către compania petrolieră NIS, au declarat ieri reprezentanţii companiei.

Petrom a precizat însă că evaluează în mod constant performanţa ben­zinăriilor din reţeaua proprie în vederea optimizării acesteia.

Declaraţiile Petrom vin în contextul în care în ediţia de ieri ZF a publicat un material în care mai multe surse din piaţă susţin că producătorul de petrol şi gaze analizează varianta vânzării a circa 130 de benzinării, aproape un sfert din întreaga reţea de distribuţie a carburanţilor controlată de companie. Potrivit acestor surse, Petrom ar fi chiar într-un proces de due diligence cu sârbii de la NIS, grup petrolier controlat de ruşii de la Gazprom, dar nu se ştie dacă acest proces va rezulta şi într-o tranzacţie concretă.

Informaţiile au venit în contextul în care săptămâna trecută noul şef al OMV Gerhard Roiss a declarat că strategia până în 2014 prevede ca grupul petrolier austriac să renunţe la active în valoare de un miliard de euro din segmentul de rafinare şi marketing. Roiss nu a precizat însă în ce ţări urmează să se facă aceste restructurări, spunând doar că investiţiile în rafinăria Petrobrazi, singura unitate din por­tofoliul Petrom care mai fun­cţionează după închiderea Arpechim, vor continua şi că firma vrea să-şi păstreze poziţia de lider pe piaţa locală a carburanţilor.

Totodată, anul acesta atât NIS, cât şi azerii de la SOCAR au declarat că au planuri ambiţioase de extindere pe plan local. De altfel, managementul Rom­petrol, al doilea mare jucător din piaţa locală a distribuţiei de carburanţi, a declarat că a primit o ofertă din partea NIS pentru întreaga reţea de benzinării, ofertă pe care însă a declinat-o.

Potrivit celor mai recente infor­maţii disponibile, NIS este în căutare de manageri pentru biroul recent deschis în România.

Totodată, sediul ales de NIS pentru derularea operaţiunilor este şi el unul strategic. NIS s-a implantat în coasta MOL, sârbii găsindu-şi un birou loca­lizat în aceeaşi clădire în care se află sediul local al grupului ungar, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa petrolieră româ­nească, cu un business de peste 630 de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO