Eveniment

Piata asigurarilor a ajuns la nivelul de 2,38 miliarde de euro, in crestere cu 11%

Piata asigurarilor a ajuns la nivelul de 2,38 miliarde de euro, in crestere cu 11%
17.02.2009, 19:31 23
Piata locala a asigurarilor a trecut de 2,38 de miliarde de euro (peste 8,78 miliarde de lei) in 2008, cresterea fata de anul anterior fiind de 11%, potrivit datelor preliminare ale Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).
Exprimata in lei, cresterea pietei a fost de 25%, apropiata de cea inregistrata in 2007.
Din asigurari generale companiile au incasat prime in valoare de 6,98 miliarde de lei (1,89 miliarde de euro), cu 22% peste rezultatul din 2007. Aceste polite reprezinta 79,5% din piata totala de asigurari. In proportie de 72%, cresterea din piata asigurarilor generale s-a datorat politelor Casco.
Acestea au reprezentat jumatate (50,5%) din subscrierile de asigurari generale in 2008, primele brute subscrise fiind cu 35% mai mari decat in anul anterior. Asigurarile de raspundere civila auto obligatorie (RCA) au o pondere de 26% in totalul subscrierilor de asigurari generale. Fata de anul anterior, afacerile asiguratorilor pe segmentul RCA s-au majorat cu aproape 21%.
"Primele brute subscrise din asigurari de credite au continuat sa scada si in 2008, asiguratorii realizand o selectie mai atenta a riscurilor preluate in asigurare", spun reprezentantii CSA.
Pe aceasta clasa de asigurari primele s-au redus cu 52%, ponderea lor in piata de asigurari generale coborand la 2,7%, de la 6,9% in 2007.
Piata asigurarilor de viata a crescut mai rapid decat cea de asigurari generale, cu 24%, ajungand la 1,79 miliarde de lei (peste 488 de milioane de euro) la sfarsitul anului trecut. Ponderea acestui segment in totalul pietei este de 20,5%.
"In valoare absoluta, primele brute subscrise din asigurari de viata au fost cu 349,42 milioane de lei mai mari decat in 2007, in principal datorita evolutiei pozitive a asigurarilor traditionale", explica oficialii CSA.
Aceasta clasa de asigurari, cu cea mai mare pondere in piata, a urcat cu 34%, in timp ce politele unit-linked, adica cele cu fonduri de investitii atasate, au crescut cu 7%. Reprezentantii CSA spun ca asigurarile unit-linked contribuie in ultimii ani din ce in ce mai putin la cresterea pietei.
Indemnizatiile brute (fara a deduce partea reasiguratorilor) platite anul trecut de companiile de asigurari s-au ridicat la 4,39 miliarde de lei (1,19 miliarde de euro). Fata de 2007, cresterea este de 34%, mai rapida decat cea a pietei de asigurari. Indemnizatiile pentru asigurari generale reprezinta 95% din total, restul fiind pentru asigurari de viata.
"Cresterea volumului de despagubiri platite si a rezervelor tehnice brute arata faptul ca mecanismul de asigurare functioneaza in parametri normali, asiguratorii fiind pregatiti in orice moment sa-si onoreze obligatiile contractuale", sustine Angela Toncescu, presedintele CSA.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO