Eveniment

Piata de capital lasa inca loc coruptiei

15.07.2004, 00:00 19

Desi mecanismele pietei de capital pot fi considerate un antidot impotriva coruptiei, legislatia actuala lasa loc faptelor de coruptie, iar prevederile privind auditorii societatilor listate pe piata sunt un exemplu in acest sens.
"Din lege s-a inlaturat obligatia unei societati de a avea cenzori fara a pune ceva in loc. Cenzorii erau de fapt reprezentantii actionarilor, pe cand in cazul auditorilor nu este prevazuta obligativitatea ca acestia sa fie alesi de Adunarea Generala a Actionarilor," a declarat Paul Miclaus, membru al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM). El a mai spus ca legislatia actuala are deficiente in ceea ce priveste independenta auditorilor fata de conducerea societatii si modul de compensare a acestora pentru servicii prestate, dar a adaugat ca acesta nu este punctul de vedere oficial al CNVM.
Auditorii au rolul de a-si exprima o opinie cu privire la acuratetea cu care sunt intocmite situatiile financiare publicat de companii. Auditorii corupti s-au situat in mijlocul recentelor scandaluri corporatiste du Statele Unite si Europa.
Gratiela Iordache, directorul Asociatiei Actionarilor din Romania, este de parere ca lipsa unui control real al actionarilor prin intermediul auditorilor este una din invatamintele care trebuie trase din falimentul Bancii Turco-Romane (BTR), cotata pana in 2000 la Bursa de Valori Bucuresti. "Ceea ce a lipsit in cazul BTR a fost transparenta si un control real din partea actionarilor," a spus ea.
Cu toate acestea, reprezentantii mai multor institutii de pe piata de capital considera ca mecanismele pietei de capital reprezinta un mecanism eficient de prevenire a faptelor de coruptie, mai ales in ceea ce priveste coruptia din sectorul privat. "Unul din antidoturile impotriva coruptiei pe care il ofera piata  de capital este transparenta. Este mai greu sa corupi sau sa fi corupt intr-un mediu transparent," este de parere directorul Bursei de Valori Bucuresti, Stere Farmache.
Multe dintre societatile listate in prezent pe piata vor disparea in urmatorii ani, iar micii actionari nu vor mai fi protejati de mecanisme specifice pietei de capital. "Problema cea mai mare nu este cu societatile de pe piata de capital care pot fi constranse sa respecte cerintele de transparenta ci cu cele care vor pleca de pe piata," spune Paul Miclaus.
El spune ca peste 2.300 de societati listate in prezent la Bursa Electronica RASDAQ sau tranzactionate prin intermediul sistemului tehnic al Bursei de Valori Bucuresti vor parasi pietele reglementate de capital in urmatorii ani. Aceste societati au fost privatizare in cadrul Programului de privatizare in Masa, iar numarul actionarilor acestora este de ordinul sutelor de mii. Actionarii minoritari ai acestor societati nu vor mai fi protejati de legislatia pietei de capital, iar cerintele de transparenta pe care societatile necotate la Bursa trebuie sa le indeplineasca sunt mult mai reduse.
"Incercam sa mai prelungim pana in 2007 perioada pana cand aceste societati vor mai putea fi tranzactionate pe piata," a spun Miclaus. Din 2007, cand Romania va adera la Uniunea Europeana si va trebuie sa aplice reglementarile acesteia, conform carora pentru a fi tranzactionate pe piata o societate trebuie sa aiba un capital social sau o valoare de piata de cel putin un milion de euro si sa indeplineasca anumite conditii privind dispersia actionariatului. Societatile care nu vor fi listate la Bursa vor putea fi tranzactionate prin intermediul unor sisteme alternative de tranzactionare, dar actionarilor minoritari le va fi foarte greu sa gaseasca cumparatori din cauza lipsei de transparenta a activitatii societatilor.
vlad.nicolaescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO