Eveniment

Premierul Ciolacu: Am promis o nouă lege a pensiilor, pe care ne-am propus să o finalizăm şi să o aplicăm de anul viitor, şi care să elimine inechităţile existente la ora actuală

Premierul Ciolacu: Am promis o nouă lege a pensiilor, pe...

Autor: Cosmin Pirv

01.10.2023, 10:04 169

Am promis o nouă lege a pensiilor, pe care ne-am propus să o finalizăm şi să o aplicăm de anul viitor, şi care să elimine inechităţile existente la ora actuală, susţine premierul Marcel Ciolacu, într-un mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice.

„Astăzi îi sărbătorim pe cei din generaţiile ajunse la vârsta senectuţii, oameni pe care îi respectăm pentru înţelepciunea şi experienţa lor de viaţă, de la care fiecare dintre noi are de învăţat. Legătura între generaţii este foarte importantă în orice societate, iar în tradiţia poporului român a existat întotdeauna respectul pentru persoanele vârstnice. Personal, preţuiesc această tradiţie şi îmi doresc ca ea să fie continuată multe generaţii de acum înainte. Din poziţia de prim-ministru îmi revine o responsabilitate în plus faţă de această categorie socială, a persoanelor vârstnice, pentru protejarea lor în faţa provocărilor actuale, cărora cu toţii încercăm să le facem faţă”, susţine şeful Guvernului.

Acesta susţine că Guvernul are în vedere şi măsuri sociale orientate ori de câte ori este nevoie către nevoile persoanelor de vârsta a treia.

„Vrem ca pensia să reflecte corect contribuţia de o viaţă a fiecărui român. Am promis o nouă lege a pensiilor, pe care ne-am propus să o finalizăm şi să o aplicăm de anul viitor, şi care să elimine inechităţile existente la ora actuală în ceea ce priveşte sistemul de pensii. Măsurile cu care venim vrem să asigure acel echilibru social de care românii ajunşi la vârsta de pensie au nevoie, iar pensiile pe care le încasează să nu se transforme în venituri de subzistenţă, ci să le asigure un trai decent. Pentru că respectul pentru generaţiile de vârstnici înseamnă să-i protejăm şi pe cei rămaşi singuri, ne vom asigura că interesele lor vor fi apărate şi că beneficiază de îngrijirea de care au nevoie în cele mai bune condiţii”, adaugă Marcel Ciolacu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO