Eveniment

Premierul moldovean a demisionat

Premierul moldovean a demisionat

Autor: Ioana Bojan

12.06.2015, 11:34 458

"Ieri am spus că voi veni cu declaraţii şi iată-mă în faţa cetăţenilor. Consider că cetăţenii sunt egali în faţa legii, cred că un premier, ca fiecare cetăţean, trebuie să sprijine o anchetă transparentă. Îmi pare rău că am lăsat atât timp acest subiect cu referire la studiile mele şi l-am lăsat ca un instrument al jocurilor politice", a declarat Gaburici, în cadrul unui briefing de presă.

Şeful Executivului a precizat că este împăcat cu sine şi cu deciziile pe care le-a luat pe parcurs. "Gestul meu nu este unul politic. Am spus că sunt un manager şi am calculat acest gest", a declarat Gaburici. "Consider că odată cu anunţarea demisiei nu vor exista suspiciuni", a adăugat el.

În acelaşi timp, Chiril Gaburici i-a îndemnat pe liderii coaliţiei de guvernare să continue reformele iniţiate. "Fac un apel către liderii coaliţiei, vreau să vadă în demisia mea un pas înainte. Îmi doresc ca la baza noului sistem de guvernare să fie pusă lupta cu corupţia şi continuarea investigaţiilor din sistemul bancar. Sper că demisia mea va însemna apariţia unei noi majorităţi parlamentare", a adăugat Gaburici.

Gaburici a fost audiat joi la Procuratura Generală în cadrul dosarului privind actele sale de studii, dar nu a oferit detalii după interogatoriu.

Ministerul moldovean al Afacerilor Interne (MAI) a transmis la 5 iunie Procuraturii Generale dosarul privind actele de studii ale premierului.

Chiril Gaburici este premier al Republicii Moldova din 18 februarie, când a fost votat în Parlamentul de la Chişinău de deputaţii PDM, PCRM şi PLDM, cu excepţia fostului premier Iurie Leancă, liberal-democratului Eugen Carpov şi deputatului PLDM Liliana Palihovici, care s-a abţinut de la vot.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO