Eveniment

Presa străină comentează mesajul Franţei şi Germaniei privind aderarea României la Schengen

Autor: Mediafax

22.12.2010, 10:23 35

Presa internaţională scrie despre intenţia Franţei şi Germanieide a amâna aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen,comentând mesajul pe care acestea vor să-l transmită, inclusivcandidaţilor pentru integrarea în UE, cu privire la intransigenţalor asupra problemelor de securitate, scrie Mediafax.

Franţa şi Germania au decis să blocheze aderarea României şiBulgariei la spaţiul european în care se poate călători fărăpaşaport. Miniştrii german şi francez de Interne au trimis ComisieiEuropene o scrisoare în care au apreciat că este "prematur" să sepermită aderarea celor două ţări la zona Schengen în martie 2011,adăugând că România şi Bulgaria trebuie să facă "progreseireversibile" în lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate,relatează BBC News Online.

Spaţiul Schengen nu se va deschide pentru Bulgaria şi Româniaatât de curând cum sperau, notează la rândul său Euronews.

A nu fi în Schengen înseamnă mai multe probleme pentru călători,iar afacerile sunt mai complicate. Dar aderarea este de asemenea ochestiune foarte simbolică şi persoanele din afara graniţelorSchengen se referă la ele drept "ultimul zid al Europei",subliniază AP.

Cotidianul irlandez Irish Sun scrie că experţii din statele UEcare au vizitat România şi Bulgaria vor prezenta un raport specialîn ianuarie, pentru a permite celorlalte Guverne să decidă dacă voraccepta aderarea celor două ţări.

Miniştrii UE ar urma să ia o decizie la sfârşitul lui martieprivind aderarea României şi Bulgariei, pe baza unui raport alComisiei Europene, care ar trebui să fie prezentat în februarie,menţionează la rândul său agenţia germană DPA. Citiţi mai multdespre cum comentează presa străină mesajulFranţei şi Germaniei privind aderarea României laSchengen pe www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO