Eveniment

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu vrea să accelereze legea offshore şi să înlocuiască gazul rusesc cu gaz românesc. ”Dependenţa noastră de Rusia este cea mai mică din Europa, de 10%. România nu are niciun motiv de a intra într-un conflict armat cu Rusia”

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu vrea să accelereze...

Autor: Gabriel Pecheanu

07.03.2022, 10:12 30

România nu are niciun motiv de a intra într-un conflict armat cu Rusia, dar ce face Vladimir Putin este „inacceptabil”, spune Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor şi lider PSD.

„România nu are niciun motiv de a intra într-un conflict armat cu Rusia şi nu cred că România va intra într-un conflict armat cu Rusia, dar cu toţii ştim ce se întâmplă în Ucraina şi consider că ceea ce face Vladimir Putin şi la ce instigă să facă poporul rus, în acest moment este inacceptabil în 2022”, spune Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă ştie de vreun proiect de lege privind reglementarea unei situaţii de criză, liderul social-democrat a spus: “Am ştiinţă, cum este şi normal, urmând astăzi să avem o discuţie cu primul ministru”.

„Întreaga Europă va fi, şi întregul glob, dar în principal întreaga Europă şi este şi normal că ţările cele mai apropiate vor fi afectate cel mai mult financiar în ţara noastră. Sunt ferm convins că vom găsi soluţiile cele mai bune să depăşim”, declară Coiolacu, întrebat dacă economia României va fi afectată de invazia Rusiei în Ucraina.

De asemenea, liderul PSD afirmă că nu există riscul ca România să rămână fără gaze naturale.

„În acest moment nu avem nici cea mai mică problemă şi avem un an de zile ca să rezolvăm şi să ne pregătim pentru anul viitor. (...) Ştiţi că dependenţa noastră de Rusia este cea mai mică din Europa, de 10 %”, conchide Ciolacu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO