Eveniment

Primarul Kievului: Informaţiile potrivit cărora capitala ar fi înconjurată de forţele ruseşti, false

Primarul Kievului: Informaţiile potrivit cărora...

Autor: Andreea Tobias

27.02.2022, 22:58 113

Primarul Kievului, Vitali Klitscho, spune că informaţiile potrivit cărora capitala Ucrainei ar fi înconjurată de forţele ruseşti sunt false.

„În cursul serii, publicaţii online ruseşti au răspândit informaţii cu referire la mine, potrivit cărora Kievul ar fi fost înconjurat şi evacuarea oamenilor ar fi fost imposibilă", a declarat Vitali Klitschko într-un comunicat.

„Şi este ciudat că şi canalele ucrainene Telegram au început să răspândească informaţia. Nu credeţi minciunile! Aveţi încredere doar în informaţiile din surse oficiale. Împreună, vom rămâne uniţi. Ucraina va învinge!", a adăugat acesta, potrivit The Guardian.

Un purtător de cuvânt al primarului a declarat pentru Kyiv Independent că Klitschko s-a exprimat greşit mai devreme şi că informaţiile despre trupele ruseşti care ar fi încercuit oraşul sunt „o minciună şi o manipulare".

Imaginile din satelit de duminică au arătat o desfăşurare de forţe ruseşti de 5,5 kilometri lungime care avansează spre Kiev.

Mai devreme, apăruse informaţia potrivit căreia Vitali Klitscho ar fi descris capitala Ucrainei ca fiind „încercuită" şi o evacuare a civililor nu va fi posibilă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO