Eveniment

Reportaj ZF: O zi in centrul Renault Tehnologie Roumanie. La ce lucreaza 2.200 de ingineri romani?

Reportaj ZF: O zi in centrul Renault Tehnologie Roumanie. La ce lucreaza 2.200 de ingineri romani?

In 2008, in laboratorul de coliziuni al RTR au fost realizate 93 de teste de coliziune, iar in acest an vor fi sfaramate alte 100 de masini

15.07.2009, 00:00 139

2.200 de ingineri. Nu este vorba despre organigrama unui institut de cercetare, ci despre centrul de tehnologie dezvoltat de Renault in Romania, Renault Tehnologie Roumanie (RTR). Numarul angajatilor RTR urmeaza insa sa creasca pana la aproximativ 3.000 pana la finalizarea constructiei bazei de teste de la Titu, judetul Dambovita.
Cum este organizat RTR si pentru ce cheltuiesc francezii mai mult de 450 mil. euro? Dupa cum explica Philippe Prevel, directorul general al RTR, totul incepe de la echipa de designeri al carei sediu este in strada Pitar Mos din Bucuresti. Aceeasi echipa care a realizat si conceptul Duster, care previzioneaza partial viitorul SUV Dacia.
Designerii pun la punct atat aspectul exterior al modelelor Dacia si Renault, dar lucreaza si la variante de echipare interioara.
„In procesul de creare a vehiculului intra apoi echipa de proiectare si calcul. Inginerii deseneaza si proiecteaza fiecare piesa in parte si lucreaza la constructia lui. Astfel este creat prototipul pe care se testeaza si se verifica daca modelul atinge standardele de calitate si siguranta", a spus Prevel. In acelasi timp, alte echipe de ingineri pregatesc productia la scara industriala prin adaptarea fluxului de productie din fabrica. Dupa cum adauga Prevel, lucrul la un model nu se incheie dupa intrarea lui in productie, constant echipa centrului de tehnologie trebuind sa adapteze produsul la schimbarile pietei.
Ce testeaza RTR?
In prezent, dupa ce a pus la punct Logan Pick-up, Sandero, facelift-urile Logan si MCV si Sandero Stepway, principalul proiect al RTR este viitorul SUV Dacia, care urmeaza sa fie lansat la inceputul anului viitor. Probabil cu motorizarea Euro 5, aflata in teste.
„Testam motorul Euro 5, dar acesta nu va fi introdus pana cand nu va fi obligatoriu. Probabil cu cateva luni inainte de ianuarie 2011. Consumatorul nu este inca pregatit sa plateasca mai mult pentru o norma ecologica care nu este inca in vigoare. Poate doar in Germania", a spus Prevel. Si motorul Sanderoului care a fost sfaramat de o bariera deformabila in laboratorul de coliziuni al RTR, la o viteza de 65 km, conform normelor EuroNcap, este tot Euro 5. Lansarea in piata cere teste de cel putin doi ani.
Livia Nicolae, seful laboratorului de teste de coliziune, explica ca anual se fac zeci de astfel de teste la Mioveni, cu tehnologie noua, dar si cu aparate care dateaza dinainte de 1990, dar care corespund inca normelor. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO