Eveniment

Robert Şerban, Gral Medical: Liderii curajoşi şi influenţi au ieşit la proteste, cei care cer politicienilor doar să-şi respecte promisiunile

Robert Şerban

La ce întrebări au răspuns managerii intervievaţi de ZF

Autor: Adelina Mihai

24.01.2012, 10:34 268
Guvernul actual a cam făcut ce trebuia prin politica de austeritate, care a fost bine gândită pe termen lung. Însă protestele nu exprimă doar starea de nemulţumire a bugetarilor, ci a oamenilor, în general, pentru că, de obicei, pensionarii şi oamenii de vârsta a II-a nu ieşeau în stradă, ci ieşeau tinerii. Cei care ies în stradă acum sunt liderii grupurilor din care fac parte, o masă foarte importantă de oameni care au curaj să facă ceva, sunt echivalentul celor din tribune de la un meci de fotbal, care au influenţă asupra lucrurilor.

Încă nu ne-am confruntat cu un impact semnificativ în business al acestor proteste, însă depinde de evoluţia lucrurilor: dacă se va ajunge la scăderi de taxe, creşteri salariale sau schimbarea Guvernului, cu siguranţă că va exista o reacţie şi în business.

Eu am două pălării - cea de cetăţean şi cea de manager într-o companie privată. Consider că niciunul dintre partidele politice aflate la putere de-a lungul timpului nu s-a uitat la niciuna din aceste pălării. S-a făcut, într-adevăr, o agendă pentru fiecare, au promis la alegeri foarte multe lucruri, pe care nu le-au pus în practică. Ceea ce lipseşte României sunt politicienii care să vină şi să spună la alegeri că îşi asumă ca în patru ani să facă 3 lucruri, pe care să le ducă şi la bun sfârşit. Populaţia care protestează nici nu a cerut mare lucru, a cerut ca politicienii să-şi ţină promisiunile. A fost ca un contract nescris între cetăţean şi cel ales, aici este sursa protestelor.

Întotdeauna trebuie schimbaţi cei în care nu mai ai încredere. Nu este nevoie de o nouă mişcare politică, este nevoie de oameni politici cu idei clare, pe care să nu le schimbe de azi pe mâine.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO