Eveniment

Schimbari in topul companiilor de pensii dupa incasarea primelor contributii

Schimbari in topul companiilor de pensii dupa incasarea primelor contributii

Click pentru imaginea marita

21.05.2008, 20:29 22

La nivelul primilor trei jucatori - ING, Allianz-Tiriac si Generali - nu s-au inregistrat schimbari, in timp ce fondul adminsitrat de AIG a urcat de pe locul sase pe patru, Aviva a coborat de pe locul patru pe cinci, iar Interamerican de pe cinci pe sase, potrivit datelor Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS).
De asemenea, fondul administrat de BCR a urcat un loc, pe pozitia a saptea, iar BT Aegon a coborat pe locul opt.
Pe piata, contributia medie pe participant a fost de 7,55 euro, valori peste aceasta fiind inregistrate de BCR Fond de Pensii (8,52 euro), AIG (8,5 euro), ING (8,45 euro), BT Aegon (7,75 euro) si BRD (7,67 euro).
"Valoarea peste medie a contributiei se datoreaza calitatii distributiei proprii, pentru ca in campanie am folosit agentii nostri care vand asigurari de viata. De asemenea, am vandut prin banci, unde calitatea actului de vanzare este foarte buna", explica Theodor Alexandrescu, directorul general al AIG Life, care detine AIG Fond de Pensii.
Cele mai mici contributii medii le-au inregistrat fondurile Prima Pensie (5,8 euro), Omniasig (5,99 euro) si Interamerican (6,1 euro). Numarul total al conturilor goale, adica persoanele pentru care angajatorii nu vireaza contributiile de asigurari sociale, este de peste 960.000, reprezentand 23,1% din cei peste 4,15 milioane de angajati care au aderat la fondurile de pensii private.
ING, AIG si Bancpost detin cea mai mica pondere a conturilor goale in totalul participantilor, de 20,8% fiecare. Allianz-Tiriac Pensii Private, numarul doi pe piata, si Generali, numarul trei, au o pondere a conturilor goale de 22,7%, respectiv 25,7%, potrivit datelor CNPAS.
"Numarul conturilor goale ale fondului pe care il administram este semnificativ, insa cred ca pe viitor, pe masura ce participantii isi vor da seama ca sunt banii lor in joc, gradul de colectare va creste. Este prematur sa ne pronuntam acum, cred ca abia in sase luni vom putea aprecia cate conturi goale sunt", spune Radu Vasilescu, CEO al ING Fond de Pensii. Cele mai mari ponderi ale conturilor goale le au fondurile administrate de BT Aegon (28,4%), KD (30,1%) si Prima Pensie (36,1%).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO