Eveniment

Serviciile europene o duc mai bine

06.06.2005, 19:16 12

Industria europeana a serviciilor, precum turismul si serviciile bancare, a inregistrat in luna mai cea mai rapida evolutie din ultimele sapte luni pe fondul cresterii profiturilor companiilor de servicii financiare si al majorarii gradului de ocupare a unor companii aeriene, relateaza Bloomberg. Indicele care masoara gradul de crestere a serviciilor, si care ia in calcul aproximativ o treime din economia regiunii euro, a crescut de la 52,8 % in aprilie la 53,5 % in mai, conform unui studiu realizat de NTC Research. Imbunatatirea sectorului serviciilor vine in contrast cu previziunile Bancii Central Europene si a Comisiei Europene de incetinire a cresterii economice in spatiul euro. Increderea in mediul de afaceri a scazut la un minim al ultimelor 21 de luni iar consumatorii au devenit foarte pesimisti, au adaugat oficialii comisiei la sfarsitul lunii mai. "Economia zonei euro incetineste rapid, dar exista si unele domenii care castiga teren", a spus Lorenzo Codogna, copresedinte al departamentului de probleme economice europene al Bancii Americii din Londra.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO