Eveniment

SIF Oltenia propune actionarilor prag de 1%

07.03.2005, 00:00 10

Adunarea Generala a Actionarilor SIF Oltenia va discuta pe data de 22 aprilie modificarea statutului societatii prin ridicarea pragului de detinere de la 0,1% la 1% din capitalul social desi reprezentantii CNVM afirmau ca SIF-urile trebuie sa elimine din statut orice limitare a detinerilor de actiuni. Din cauza dispersiei mari a actionariatului este putin probabil ca o decizie sa poata fi luata de actionari. Propunerea conducerii SIF vizeaza si anularea dreptului de vot si de dividend pentru actiunile aflate in posesia unui actionar care depasesc pragul de 1%. La AGA, actionarii societatii urmeaza sa fie informati privind modificarile aduse de conducerea SIF-ului la statutul societatii pentru alinierea acestuia la noua legislatie a pietei de capital. Conform vicepresedintelui SIF Oltenia, Tudor Ciurezu modificarile aduse la statut nu modifica limita de 0,1%, acestea referindu-se in principal la posibilitatea de rascumparare a actiunilor reziduale. CNVM nu a avizat inca modificarile aduse de Consilul de Administratie al SIF la statut. Pe ordinea de zi se mai afla si stabilirea dividendului brut care va fi platit de societate, valoarea propusa de conducerea societatii fiind de 650 lei/actiune, cu 75% mai mare fata de cel distribuit anul trecut. Societatea a raportat pentru anul trecut un profit net preliminat de 696,1 miliarde lei (17 milioane de euro), in crestere cu 120% in euro fata de 2003, cand acest indicator a inregistrat valoarea de 288,3 miliarde lei (7,6 milioane de euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO