Eveniment

Statul are de încasat taxe restante de peste 10 ori mai mari decât arieratele

Statul are de încasat taxe restante de peste 10 ori mai mari decât arieratele

Autor: Ciprian Botea

22.09.2010, 23:55 35

Sumele pe care Fiscul le are de recuperat de la contribuabiliicare nu şi-au achitat la timp obligaţiile fiscale sunt de zece orimai mari decât valoarea arieratelor acumulate, însă FMI insistă cuprecădere ca statul să-şi achite propriile datorii pentru a nuacţiona ca o sursă suplimentară de blocaj financiar.

Companiile şi persoanele fizice aveau la sfârşitul lunii iuniedatorii restante către bugetul general consolidat în valoare de21,9 miliarde de lei (5,1 mld. euro), în timp ce arieratele cătrecontribuabili (din sectorul privat şi public) mai mari de 90 dezile se ridicau la 1,95 miliarde de lei (460 mil. euro) lasfârşitul lunii iulie, potrivit datelor de la Agenţia Naţională deAdministrare Fiscală (ANAF), fiind de zece ori mai mici.

Statul se află ca atare într-o poziţie de creditor net, deşicontinuă să înregistreze şi datorii substanţiale.
Astfel, la 31 iulie arieratele bugetelor locale depăşeau un miliardde lei, în timp ce întârzierile la plată către furnizoriînregistrate în contul bugetului de stat ajungeau la 787 demilioane de lei.
Totodată, datoriile restante înregistrate în contul bugetelor deasigurări sociale ajungeau la aproape 129 de milioane de lei.Arieratele raportate de ANAF nu fac diferenţierea între sectorulprivat şi sectorul public.

Guvernul s-a angajat în acordul stand-by încheiat cu FondulMonetar Internaţional (FMI) să reducă până la zero arieratele cătresectorul privat, dar la fiecare evaluare a acordului a cerut o nouăderogare, nereuşind să se încadreze în valorile trimestrialeasumate.
Luna trecută, şeful misiunii FMI de evaluare a acordului cuRomânia, Jeffrey Franks, declara că statul trebuie să plătească înjur de 2 mld. lei în contul arieratelor acumulate şi o nouăderogare de la ţinta datoriilor restante va putea fi solicitatădoar dacă vor exista eforturi "serioase" pentru rezolvareaproblemei.
Acumularea de arierate şi tăierea fondurilor de investiţii au fostdouă dintre supapele folosite de Executiv pentru a se încadra înţinta trimestrială de deficit bugetar negociată cu FMI. Dupăprimele şase luni, deficitul bugetar a ajuns la 18,1 mld. lei,adică 3,35% din PIB, fiind în limitele propuse, dar până la finalullui 2010 cheltuielile nu pot să depă­şească cu mai mult de 34,6mil. lei veniturile.

Guvernul trebuie să facă însă un efort mai mare pentru a se încadraîn ţinta de deficit bugetar, în condiţiile în care FMI ar putea sănu mai accepte o nouă derogare de la ţinta privind arieratele,forţând astfel Ministerul de Finanţe să accelereze plăţile cătrecompanii. Arieratele puteau fi folosite pentru a masca deficitulbugetar real, în condiţiile în care deşi reprezintă datorii, dinpunctul de vedere legislativ şi al statisticilor nu sunt incluse înaceastă categorie. Statul se va confrunta cu o presiunesuplimentară dacă va fi nevoit să-şi plătească arieratele, mai alesîn condiţiile în care perspectivele privind veniturile la buget nuse îmbunătăţesc. Pe de altă parte, acumularea de arierate împiedicărevenirea economiei pentru că afectează fluxurile de lichidităţiale firmelor.
Guvernul s-ar putea afla într-o poziţie mai confortabilă dacă arreuşi să îmbunătăţească colectarea veniturilor la bugetul de stat,având în vedere miliardele de euro pe care Fiscul le are derecuperat de la contribuabili. Totuşi, cele mai mari datorii cătrebugetul de stat nu sunt înregistrate de firmele private, ci chiarde către companiile de stat care generează an de an pierderiuriaşe.

Cel mai mare datornic către bugetul de stat era la jumătatea anuluiCompania Naţională a Huilei, care avea de plătit peste 1,8 miliardede lei, potrivit statisticilor Agenţiei Naţionale de AdministrareFiscală (ANAF). Alte trei companii aflate sub umbrela CFRacumulează datorii restante către bugetul general consolidat deaproape 970 de milioane de lei.
De cealaltă parte, statul înregistra cele mai mari datorii restantecătre companiile farmaceutice. Ministrul sănătăţii Cseke Atilla apromis luna trecută că datoriile acumulate de spitale până la 30iunie vor fi plătite în condiţiile în care Ministerul a primit larectificarea bugetară 2,81 miliarde de lei (peste 600 mil. euro).Până la jumătatea anului spitalele acumulaseră arierate de 859 demilioane de lei (204 mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO