Eveniment

Suntem pe locul cinci in UE in functie de inflatia din primele zece luni

19.11.2007, 17:54 15

Romania ocupa locul cinci in Uniunea Europeana in functie de nivelul inflatiei aferente primelor zece luni ale anului, valori mai ridicate fiind inregistrate de tarile baltice si Bulgaria, potrivit datelor Biroului de statistica al UE, Eurostat. Inflatia din primele zece luni s-a situat la 6,84%, de circa doua ori peste media UE, de 2,7%. Cel mai ridicat nivel al inflatiei a fost consemnat de Letonia, cu 13,2%, urmata de Bulgaria, cu 10,6%, se arata intr-un comunicat al Eurostat. In lunile iulie-septembrie, Romania a ocupat locul sase in topul tarilor membre ale UE cu cele mai inalte niveluri ale inflatiei. Una dintre conditiile impuse de UE pentru adoptarea euro se refera la inflatie, care nu poate depasi media celor mai performante trei state cu mai mult de 1,5 puncte procentuale. Intr-un interviu acordat Reuters, Napoleon Pop, membru in Consiliul de Administratie al BNR, a declarat ca politica monetara a BNR este insuficienta pentru atingerea tintei de inflatie in 2008. "Daca ma intrebati pe mine, pot confirma ca exista unele ingrijorari ca ne apropiem de o limita. Singurele instrumente pe care le putem utiliza sunt rata dobanzii si interventiile pe piata", a declarat Pop, intr-un interviu acordat agentiei Reuters.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO