Eveniment

Taxa de prima inmatriculare trebuie schimbata in sase luni

26.02.2007, 18:49 17

Comisarul european pentru taxe si uniune vamala Laszlo Kovacs a declarat ca Romania trebuie sa-si modifice legislatia privind taxa de prima inmatriculare auto, avand la dispozitie maximum sase luni pentru a face acest lucru, potrivit site-ului EurActiv.
In opinia lui Kovacs, actuala taxa are trei probleme majore: este discriminatorie, nu face bine corelarea intre vechimea masinii si gradul de poluare si nu acopera decat o perioada limitata din durata de viata a unui automobil.
Comisarul european, aflat la Bucuresti, a amintit si exemplul Ungariei, care a pierdut procesul intentat la Curtea Europeana de Justitie si a fost nevoita sa returneze taxele percepute, informeaza EurActiv. Conform declaratiilor lui Kovacs, Budapesta a returnat intre 8 si 12 mil. forinti (31 - 47 mil. euro).
Ministerul Finantelor Publice (MFP) intentioneaza sa prezinte Comisiei Europene, in doua-trei saptamani, o solutie acceptata de cele doua parti privind taxa de prima inmatriculare, au declarat recent surse din MFP.
Reprezentantii directiei de taxe a Uniunii Europene (DG TAXUD) au venit saptamana trecuta in Romania si au discutat cu ministrul finantelor Sebastian Vladescu pe tema taxei de prima inmatriculare.
"Se poarta in continuare negocieri, urmand ca in doua-trei saptamani sa putem oferi o solutie acceptata de cele doua parti", au precizat sursele citate.
Ministrul finantelor a declarat la inceputul acestei luni ca problema taxei este de principiu, nu de valoare. "In prezent discutia cu reprezentantii Comisiei Europene nu este vizavi de nivelul si dreptul Romaniei de a introduce aceasta taxa, ci vizeaza principiile de taxare uniforma. CE doreste ca aceste principii sa fie respectate", a spus Vladescu la acea vreme.
Taxa este stabilita in functie de capacitatea cilindrica a masinii, de vechime si de norma de poluare. In cazul masinilor vechi, taxa este mai mare si poate ajunge la peste 8.000 de euro pentru masinile cu o capacitate de peste trei litri si clasificate ca non-euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO