Eveniment

Taxe mai mari la Brăila şi Vrancea, menţinute la Buzău

Autor: Mediafax

19.12.2012, 00:02 168

Primarul din Buzău, Constantin Boşcodeală, a declarat ieri că taxele şi impozitele locale nu vor fi majorate anul viitor, precizând că acestea se menţin la acelaşi nivel de cinci ani, în timp ce în Vrancea şi Brăila primarii unor localităţi nu exclud creşterea acestora.

Constantin Boşcodeală a declarat că decizia privind menţinerea la acelaşi nivel a taxelor şi impozitelor către bugetul local a fost luată încă de luna trecută, în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local Municipal.
"Anul viitor va fi al cincilea în care care taxele şi impozitele locale vor fi la fel", a precizat Constantin Boşcodeală.
În judeţul Vrancea, multe consilii locale nu au luat încă o decizie privind taxele şi impozitele locale, însă acestea vor fi majorate acolo unde sunt menţinute la acelaşi nivel de mai mulţi ani.
Astfel, la Panciu, ultima majorare de taxe şi impozite locale a avut loc în anul 2003, primarul spunând că dările vor fi majorate. "O să majorăm taxele pentru că noi nu le-am mai majorat din 2003 şi o să majorăm pentru că atunci când o să solicitam fonduri nu o să primim pentru că nu am adus bani la buget din taxe şi impozite", a declarat primarul oraşului Panciu, Ion Petre. La Focşani, consilierii municipali au aprobat la începutul verii o decizie de menţinere a taxelor şi impozitelor locale la nivelul din 2012, primarul Decebal Bacinschi susţinând însă că nu sunt excluse modificări.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO