Războiul din Libia a provocat noi tensiuni între România şiBulgaria, pe de o parte, şi Franţa, de cealaltă parte. De treizile, singura reacţie oficială a Bucureştiului faţă de deciziaConsiliului de Securitate al ONU de a permite atacarea Libiei avenit din partea laconicului ministru român de externe TeodorBaconschi: "Suntem pe recepţie", "vom vedea dacă participăm","vom vedea sub ce formă participăm".
În alte capitale, reacţia a mai fost rapidă. Sofia a spus că nuparticipă, aşa cum s-a spus şi de la Budapesta şi Praga. Suntacelaşi capitale care, în 2003, alături de altele din estulEuropei, între care şi Bucureştiul, au susţinut deschisintervenţia americană în Irak, lucru ce a provocat mânia fostuluipreşedinte francez Jaques Chirac ("România a pierdut o bunăoportunitate de a tăcea"). Acum succesorul lui Chirac, NicolasSarkozy, este cel care a anunţat războiul, în vreme ce avioanelefranceze se aflau deasupra Libiei.
De ce tace Bucureştiul? Nu există poziţii oficiale (probabil cănici nu vor exista) care să indice că reţinerea ar fi datoratăfaptului că Franţa a preluat iniţiativa atacării Libiei. Darexistă altele care confirmă disputa dintre preşedintele românTraian Băsescu şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy laConsiliul European din urmă cu 10 zile - summit care a examinatoportunitatea intervenţiei militare a UE în Libia. Sarkozy asusţinut această intervenţie, iar Traian Băsescu şi BorisBorisov, premierul Bulgariei, au respins-o. De ce?
Pentru bulgari situaţia este limpede: cei din ConsiliulNaţional de Tranziţie (opoziţia libiană care luptă împotriva luiGadhafi) sunt nişte ticăloşi care au torturat medicii condamnaţianii trecuţi la Tripoli pentru o vină niciodată dovedită: ar fiinfectat cu SIDA, în mod voluntar, sute de copii libieni. Acestlucru l-a susţinut Borisov, iar Băsescu l-a sprijinit pe premierulbulgar: nu poţi - spune preşedintele român (disputa a fostconfirmată la televiziunea publică chiar de Traian Băsescu) - sălegitimezi o organizaţie care îl are în frunte pe chiar ministruljustiţiei care l-a slujit pe Gadhafi. De aici până la a compararevoluţiile din Europa de Est cu cele din nordul Africii nu a fostdecât un pas. Premierul bulgar a fi argumentat (episodul esterelatat de publicaţia franceză de stânga Le Monde şi confirmată,indirect, de Nicolas Sarkozy într-o declaraţie de presă) că, înBulgaria, după căderea comunismului, puterea a fost preluată dealţi comunişti, la fel de vinovaţi ca aceia înlăturaţi de la putere- drept urmare, trecerea puterii dinspre ticăloşi mai bătrâni spreunii mai tineri nu poate fi susţinută de o societate onorabilă cumeste Uniunea Europeană.
Acesta este disputa dogmatică. Un alt fapt indică însă tensiunialtele decât cele de morală publică. Întrebat dacă România estepregătită să accepte imigranţi din nordul Africii, Traian Băsescu arăspuns cu emfază: "Este problema spaţiului Schengen!". Or, Franţaeste principala ţară care a blocat aderarea României şi aBulgariei la spaţiul Schengen. Iar diplomaţi francezi admit, subrezerva anonimatului, că amânarea ar putea dura şi câţiva anichiar din cauza problemelor din nordul Africii.
Preşedintele Băsescu a susţinut, la începutul celui de-aldoilea mandat al său, că integrarea României în Schengen este oprioritate pentru el. Iar preşedintele Sarkozy l-a lăsat fărăprioritate. Preşedintele Băsescu a afirmat, de asemenea, laînceputul primului său mandat, că axa Bucureşti-LondraWashington va fi punctul nodal al politicii sale externe. Daracum nu SUA sunt în fruntea ofensivei împotriva Libiei, ciFranţa.
În vremea comunismului, România a avut relaţii bune cu Libia,iar dictatorii Nicolae Ceauşescu şi Muammar Gadhafi au fostfoarte apropiaţi. Observând situaţia din Libia prin lupa istoriei,România nu ar avea de ce să fie reticentă la intervenţia împotrivalui Gadhafi. O spune chiar şi fostul preşedinte Ion Iliescu,comunist de frunte în vremea lui Ceauşescu: "Intervenţia înLibia e necesară, ţinând seama de acţiunile total iraţionale alelui Gadhafi".
Nici relaţiile comerciale dintre cele două ţări nu ar justificao reţinere prin prisma unui interes pur economic. În România suntdoar 42 de de societăţi comerciale cu capital libian având, întotal, o cifră de afaceri, în 2009, de 4 mil. euro, 43 de angajaţişi zero profit. Schimburile comerciale dintre cele două ţărisunt sub 100 mil. euro, anual, iar Libia şi-a închis ambasada de laBucureşti în 2007.
România ar fi trebuit să-şi precizeze poziţia în aceastăchestiune încă de vineri. Dar la trei zile de la declanşarearăzboiului încă "analizează".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
