Deficitul bugetar a rămas anul trecut la sub 3% din PIB, dar a crescut la pondere în veniturile bugetare spre 10%, cel mai înalt nivel din 2011 încoace, deosebirea fiind aceea că în 2011 economia era pe tobogan (minus 0,8%), iar anul trecut a crescut cu 7%.
Sunt în istoria recentă patru ani în care deficitul bugetar a însemnat peste 10% din veniturile bugetului. 2008, anul electoral care avea să cântărească greu în perioada următoare, şi anii de cădere economică şi refacere anemică 2009 – 2011. În rest, deficitul ca pondere în veniturile bugetare s-a menţinut în medie la 6-7%. În 2017 el a avansat însă la 9,6% din PIB.
Datele ce vor fi făcute publice pe 14 februarie de INS vor indica, cel mai probabil, o creştere economică spre 7%, cel mai mare procent de după anii de boom economic, 2004-2008. Această creştere economică foarte puternică, pusă pe seama consumului în creştere cu două cifre, se vede doar parţial în veniturile bugetare.
Ministerul Finanţelor spune că veniturile bugetului general consolidat au fost anul trecut de 29,9% din PIB, dar raportează cifrele la un PIB aşteptat de 842 de miliarde de lei.
Dacă este luată în calcul noua prognoză de PIB de 853 de miliarde de lei, atunci veniturile bugetare au fost în 2017 de 29,5% din PIB, adică la nivelul lui 2016; 2016 şi 2017 fiind singurii ani din ultima decadă în care veniturile bugetare au fost sub 30% din PIB.