Eveniment

Uraganul Sandy, Cel mai periculos din ultimii 100 de ani în SUA. 6 milioane de americani au rămas fără curent electric - GALERIE FOTO

no title

Uraganul Sandy

30.10.2012, 12:15 2520

Uraganul Sandy, considerat cel mai periculos din ultimii 100 de ani în SUA, a lovit marţi dimineaţă (la 0.20, ora României), coasta statului New Jersey. La două ore distanţă, Sandy a ajuns şi deasupra oraşului Atlantic City. În jurul orei 6 (ora României), uraganul se îndrepta spre statul Pennsylvania. Cel puţin 12 persoane din SUA şi una din Canada au murit din cauza uraganului Sandy. Cele mai multe victime, cinci, sunt din statul New York.

► Barack Obama decretează stare de "catastrofă majoră" în statul New York

Aproximativ 6 milioane de americani au rămas fără curent electric, autorităţile avertizând că penele de curent vor fi îndelungate, din cauza inundaţiilor şi a copacilor şi stâlpilor dobrâţi de rafale. Oamenii din Atlantic City au fost avertizaţi să nu folosească apa curentă fără a o fierbe în prealabil. Primarul din New York, Michael Bloomberg a lansat un apel către americani, prin care îi ruga să nu mai sune la serviciul de urgenţă decât dacă "este o problemă de viaţă şi de moarte". "Am primit 10.000 de telefoane în jumătate de oră la 911, faţă de 1.000 câte sunt în mod obişnuit. Vă rog, vă rog, vă rog să nu mai sunaţi dacă nu este o problemă de viaţă şi de moarte".

Preşedintele Barack Obama a declarat stare de urgenţă în zece state plus capitala Washington D.C, iar şcolile şi alte instituţii publice din zona afectată au fost închise luni şi marţi. Sute de mii de oameni au fost evacuaţi forţat şi duşi din calea pericolului, preşedintele american avertizându-i să ia uraganul în serios. Se aşteaptă ca Sandy să fie cel mai puternic uragan din ultimii 100 de ani din SUA, estimându-se că ar putea provoca pagube directe de 1 miliard de dolari şi un impact economic în SUA de peste 20 de miliarde de dolari, conform Bloomberg.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO