Eveniment

Urmează joi, 15 iunie, conferinţa Mazars: „Companii mai bune pentru societăţi mai bune”. Cum se traduce buna guvernanţă a companiilor în bunăstarea societăţii? Conferinţa va fi transmisă live pe zf.ro

Urmează joi, 15 iunie, conferinţa Mazars: „Companii...

Autor: Răzvan Botea

12.06.2023, 18:03 336

Joi, 15 iunie, are loc conferinţa ZF-Mazars-CCIFER  „Companii mai bune pentru societăţi mai bune”. La discuţii, printre mai mulţi speakeri de marcă, vor participa ministrul digitalizării Sebastian Burduja, Dino Ebneter, country managing partner la Mazars, Răzvan Butucaru, partener Mazars, Adela Jansen, board member CCIFER, Mihai Precup, secretar de stat în Ministerul Finanţelor sau Julien Munch, CEO-ul Carrefour România.

Cu ocazia publicării studiului “Bold leadership for a sustainable future: C-suite barometer 2023”, Mazars, împreună cu partenerii săi, Ziarul Financiar şi CCIFER, organizează evenimentul “Companii mai bune pentru societăţi mai bune: Afaceri pregătite pentru viitor, conduse de stiluri de leadership îndrăzneţe” cu scopul de a promova dialogul pe două fronturi:

  • Cum poate susţine guvernanţa corporativă agenda de dezvoltare sustenabilă (de la modificările de reglementare propuse recent la politica de remunerare şi la pregătirea oamenilor)
  • Cum poate fi folosită tehnologia pentru a facilita calea către o transparenţă în afaceri sporită (de la modificările legislative şi reforma auditului la fondurile de investiţii şi creşterea economică)

Evenimentul va fi organizat în sistem hibrid, în data de 15 iunie 2023, în intervalul orar 09:30- 13:00, la Hotel JW Marriott şi va fi structurat în două paneluri.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO