Eveniment

Vanzarile agentiilor imobiliare au intrat la apa, iar unii brokeri isi cauta altceva de lucru

Vanzarile agentiilor imobiliare au intrat la apa, iar unii brokeri isi cauta altceva de lucru

Preturile apartamentelor vechi au scazut si cu peste 20% de la inceputul anului

29.10.2008, 20:27 168

"Vanzarile in luna octombrie au mers foarte prost, fata de aceeasi perioada a anului trecut. Daca atunci aveam in derulare 10-15 contracte lunar, acum avem doua, trei, maxim patru. Suntem in prezent sapte agenti activi, dupa ce in urma cu cateva luni eram 11. O parte au luat o pauza si din cauza rutinei", declara Florian Petrache, senior broker in cadrul agentiei imobiliare Indoors Real Estate, specializata pe vanzarea de apartamente vechi in sectoarele 1, 2 si 3.

Si Daniel Raeceanu, directorul general al agentiei imobiliare Rasig Group, una dintre cele mai mari de pe piata, declara ca o parte dintre agentii firmei au plecat, in timp ce vanzarile in luna octombrie a acestui an au fost de trei ori mai slabe fata de anul trecut.
Agentii imobiliari nu au de regula salarii fixe sau acestea sunt modice, fiind platiti la comision, astfel ca reducerea numarului de tranzactii le-a afectat semnificativ veniturile. In cadrul Rasig Group, comisioanele sunt de 3% din partea vanzatorilor si 3% din partea cumparatorilor la intermedierea unei locuinte.
Firma are trei sedii in Bucuresti, pe Calea Rahovei, Calea Calarasilor si strada Turda, si vinde in aceasta perioada unul, maxim doua apartamente zilnic.
"Lucrurile merg mai slabut fata de anul trecut, dar mai bine decat in vara. Vanzarile sunt cam la 30% fata de anul trecut, insa 2007 a fost un an foarte bun. Inca suntem pe plus", declara reprezentantul Rasig Group.
Reducerea numarului de tranzactii a provocat si o scadere accentuata a preturilor, de 20-30% de la inceputul anului, potrivit agentiilor imobiliare, nivelul mediu de vanzare fiind in prezent de circa 1.600 de euro/metrul patrat.
"Comparativ cu anul trecut, cand proprietarii aveau 10 potentiali cumparatori si nu lasau loc la negocieri, acum cei care vor sa vanda negociaza 10-15%, chiar 20%. Scaderile de pret de la inceputul anului au fost chiar si de peste 20%, mai ales pe sectorul locuintelor 'de tranzitie', garsoniere si doua camere. Pentru apartamentele cu trei si patru camere scaderea a fost mai mica", spune Petrache.
Cu toate acestea, sunt si apartamente ale caror preturi nu au scazut, in special in cazul proprietarilor care vor sa vanda locuintele doar pentru a se muta in ansambluri noi sau la casa, nefiind presati sa renunte la locuinte.
Agentii imobiliari afirma insa ca scaderea de pret a afectat toate zonele, dar si terenurile, potrivit reprezentantului firmei Rasig tranzactiile fiind incheiate la niveluri cu 20-30% mai mici fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Blocajul de pe piata apartamentelor vechi a deschis noi "oportunitati" pentru dezvoltatorii de locuinte noi, firma Premier oferind varianta schimbului apartamentului vechi din Bucuresti, plus diferenta, cu o vila in Popesti Leordeni. Vilele duplex, cu o suprafata de 210 mp si o curte de 280 mp sunt vandute pentru un pret de 175.000 de euro cu TVA inclusa, in timp ce apartamentele oferite la schimb sunt evaluate de catre un consultant agreat de comun acord.
"Vilele au utilitatile aduse langa casa, sunt finisate la exterior, iar la interior sunt 'la rosu'. Facem schimb de locuinte, astfel ca termenele de eliberare a locuintei vechi sa se suprapuna cu cel de mutare in noile case", spune Laura Poporcea, agent imobiliar in cadrul firmei Premier Service.
Cu 175.000 de euro in Bucuresti se poate cumpara un apartament cu patru camere si o suprafata de circa 100 mp intr-o zona semicentrala a orasului.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO