Eveniment

Vânzările Dacia în Germania au urcat cu 8,8% în primele nouă luni, de trei ori mai rapid decât piaţa auto

Vânzările Dacia în Germania au urcat cu 8,8% în...

Autor: Luiza Chiroiu

07.10.2014, 00:05 223

În pofida creşterii vânzărilor, cota de piaţă a Dacia în Germania a coborât la 1,6% în perioada ianuarie-septembrie, faţă de 1,7% în primele opt luni ale anului, potrivit datelor biroului german de înmatriculări auto.

Cel mai mare avans din primele nouă luni a fost consemnat de Jeep, cu o urcare a vânzărilor de 40,2%, la 6.809 de autoturisme. În clasamentul celor mai importante creşteri, marca Jeep este urmată de Mazda (21,5%), cu 42.264 de unităţi vândute şi Land Rover (18,4%), cu 11.211 de maşini comercializate.

Cel mai mare declin a fost înregistrat de Chevrolet, de 73,7%, la 5.358 de autoturisme.

Livrările liderului de piaţă Volkswagen au urcat cu 3,2%, la 485.801 maşini, iar cele ale mărcii Renault, parte a grupului cu acelaşi nume, care deţine şi Dacia, au avansat cu 5,6%, la 76.773 de unităţi.

În luna septembrie, înmatriculările Dacia au consemnat una dintre cele mai importante creşteri dintre mărcile prezente pe piaţa germană, de 22,9%, la 3.308 unităţi, faţă de aceeaşi lună din 2013.

Datele arată că tot marca Jeep a înregistrat cel mai mare avans al vânzărilor din septembrie, de 49,8%, la 1.002 maşini, în timp ce livrările liderului pieţei, Volkswagen, au urcat cu 9,3%, la 54.939 de unităţi.

Vânzările mărcii Renault au urcat cu 12,2% în septembrie prin comparaţie cu aceeaşi lună din 2013, la 7.982 de unităţi vândute.

De asemenea, cel mai mare declin al vânzărilor din septembrie, de 93,9% a fost consemnat de Chevrolet, cu 124 autoturisme comercializate.

Germania este a doua piaţă ca mărime pentru Dacia, după Franţa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO