Eveniment

Wimmer: BNR este intr-o perioada de reglare a instrumentelor

02.11.2008, 19:48 15

Unul dintre factorii care au dus la scaderea lichiditatii pe piata romaneasca a fost politica BNR indreptata in directia stabilizarii leului, a afirmat Manfred Wimmer, CFO al Erste Group si vicepresedinte al Consiliului de Supraveghere al BCR.

Aflat la Londra la o conferinta cu analistii, el a raspuns astfel uneia dintre numeroasele intrebari care au vizat situatia din Romania si modul in care Erste si BCR se adapteaza la noua conjunctura. El a vorbit chiar despre un "liquidity crunch" (penurie de lichiditate) in Romania pentru a explica majorarea puternica a dobanzilor pe piata monetara interbancara.
"BNR a raspuns deja la acest 'liquidity crunch' eliberand din rezervele minime obligatorii, ceea ce va ajuta la o distribuire mai buna a lichiditatii pe piata. Mai departe, cred ca BNR va gasi echilibrul potrivit, pentru ca atunci cand mediul se schimba, orice banca centrala are nevoie de o anumita perioada de testare pana cand isi regleaza instrumentele si cred ca in prezent este vorba despre o asemenea perioada."
La nivel de grup, fostul CEO interimar al BCR afirma ca Erste reactioneaza la criza prin recalibrarea si modificarea calendarelor de aplicare a planurilor de crestere. "In orice caz, nu ne-am pierdut increderea pe termen mediu si lung in privinta pietelor pe care activam." Referitor la implicatiile crizei externe asupra Romaniei, el spune ca este de presupus ca se va schimba comportamentul de consum.
"In mod clar va incetini creditul de consum, inclusiv ca urmare a masurilor introduse de BNR. Totusi, cred ca economia romaneasca se va dovedi destul de rezistenta, avand in vedere investitiile straine directe acumulate in ultimii ani."
In privinta noilor abordari pe piata bancara, Wimmer afirma ca BCR va pune un accent pe depozite mult mai mare decat pana acum si se va concentra pe adancirea relatiilor cu clientii existenti, de retail sau corporate, prin servicii de administrare a lichiditatilor si punand accentul pe obtinerea de venituri cat mai putin grevate de riscuri, adica fara a mai avea in vizor cresterea creditarii.
In acest context, Bernhard Spalt, seful riscului la Erste Group, afirma ca nu vor mai fi acordate credite de consum fara garantii decat clientilor care au deja un istoric cu banca.
"Creditul de consum fara garantii nu va mai fi un produs pentru oricine intra in banca. Astfel, vom reduce si frauda si vom pune accent pe comportamentul de plata al clientilor. La creditul de consum garantat cu ipoteca nu sunt probleme si vom extinde acest tip de finantare", a spus Spalt.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO