Eveniment

Zeci de case din Vaslui, afectate de inundaţii; peste 30 de persoane au fost evacuate

Zeci de case din Vaslui, afectate de inundaţii; peste 30...

Autor: Departamentul Corespondenţi

14.05.2017, 11:17 97

Zeci de case din judeţul Vaslui sunt afectate de inundaţii, iar peste 30 de persoane au fost evacuate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vlad Cepoi, reprezentant al ISU Vaslui, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că instituţia pe care o reprezintă intervine în localitatea Doagele din comuna Dragomireşti, cu sprijin de la ISU Galaţi şi ISU Buzău, care au trimis motopompe de mare capacitate.

La Doagele au fost inundate zece case, au fost afectate 38 de gospodării, şi 19 persoane au fost evacuate, 15 la Căminul Cultural din localitate şi patru la rude.

La Negreşti, în localitatea Valea Mare, sunt patru case inundate şi patru curţi.

De asemenea, ISU Vaslui monitorizează situaţia din satul Stejaru, comuna Pungeşti, unde o casă este inundată şi două curţi au fost afectate de inundaţii. Aici, 14 persoane au fost evacuate la vecini şi la rude.

Totodată, un pod a fost rupt şi circulaţia este închisă pe ambele sensuri, în localitatea Vladia, pe DN 2 F, în comuna Dragomireşti.

”Suntem în ploaie şi vânt de ieri (sâmbătă - n.r.) de la ora 14.00. Persoanele evacuate nu se pot întoarce acasă, pentru că avem drumurile acoperite cu mâl, a venit puhoiul, apă cu pământ, este imposibil accesul la case. O echipă de la ISU verifică fiecare casă, cu cizme înalte intră în fiecare gospodărie să vadă proporţia dezastrului. 19 persoane au stat azi-noapte la căminul cultural sau la rude. În jurul orei 21.00 au fost evacuate. A fost un pod rupt, a fost o improvizaţie făcută acolo, după ce cel principal a fost distrus în urmă cu zece ani, pe drumul judeţean. Improvizaţia a fost distrusă. Am reuşit să redăm circulaţia după o intervenţie dificilă. Este vorba despre DJ 241 C. Şi pe DN 2 F este blocată circulaţia, între Vaslui-Bacău şi Bârlad- Bacău, la limita de judeţ, la capătul comunei, a fost tot aşa, un pod improvizat, la Vladia. Aseară l-a luat apa”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, primarul comunei Dragomireşti, Dănuţ Iacob.

Potrivit acestuia, ploaia nu s-a oprit nici duminică.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, duminică, o atenţionare cod portocaliu de inundaţii pe râul Elan din judeţul Vaslui.

Sub cod portocaliu de inundaţii se află, până duminică la ora 12.00, şi râuri din bazinele hidrografice Bârlad şi Bahlui, în judeţele Iaşi, Vaslui, Neamţ, Bacău şi Vrancea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO